O noapte rece şi pustie s-a strecurat pe pământ. Vuietul vântului se aude înfricoşător, ca un tunet. Nu este nimeni pe stradă. Doar un copil pribeag cu hainele zdrenţuite, speriat si zgribulit! Nici nu mai putea merge. Slab, înfometat şi alungat, a bătut la toate uşile. Unii i-au deschis şi i-au dat o bucată de pâine şi apă. Alţii l-au gonit. S-a aşezat ostenit pe pragul unei case şi a început să plângă deznădăjduit. Îi clănţăneau dinţii de frig şi teamă. Avea impresia că toate umbrele nopţii sunt monştri care-l urmăresc. -Cine eşti tu? l-a întrebat bărbatul apărut lângă el. Speriat, copilul cu ochii arşi de febră ,a ridicat din umeri:
-Nu ştiu! a murmurat timid.
- Nu ai unde să locuieşti?
Băiatul a scuturat din cap,moale:
-Nu am casă, nici părinţi!
-Bineînţeles, că ai!
Ochii copilului s-au deschis mari privind, în sus, spre interlocutorul său! Strălucirea de lumină a spiritului aproape l-a orbit. S-a strâns mai tare lângă perete.
-Nu te speria! Sunt ocrotitorul tău.
Îngerul i-a făcut un semn cu mâna, în ce direcţie să se îndrepte:
-Acolo, este casa ta!
Copilul a întors capul, să vadă. A dorit să-i mulţumească. Dispăruse. Dar nu-i mai era frig sau foame. Nu mai simţea frică, nici durere. A fugit, până a ajuns în faţa unei porţi uriaşe. Flori şi iarbă verde împresurau zidurile si dalele. Emoţionat, a împins poarta grea din metal. A păşit şovăitor însă cu inima plină de speranţe.
"În sfârşit, acasă."
Destinul imprevizibil se joacă, schimbând cărările vieţii. A intrat. În locul sălaşului cald, familial mult aşteptat i s-a infăţişat un peisaj trist. Ruine, întuneric, o grădină uscată…un coşmar!
A căzut în genunchi. Lacrimi grele şiroiau pe obrajii lui. Şi-a pus fruntea pe asfaltul rece, neprimitor.Trupul slăbit de suferinţă s-a cutremurat sub povara durerii. Prea multă obidă în fiinţa firavă după atâta pribegie.
-Ce cauţi aici?
Băiatul s-a ridicat. Prinsese curaj. Un bătrân cu barbă, albit de ani, stătea sprijinit într-un toiag, cu o clepsidră în mâna dreaptă.
-M-am întors de departe. Aici este casa mea!
-Cine eşti tu? Cum te cheamă?
S-a uitat fix în ochii moşului:
-Sunt Peter Pan şi m-am întors acasă!
-Prea târziu! Sufletul casei tale nu mai locuieşte pe domeniu!
Băiatul a dat din cap a negare:
-Nu te cred! Cine eşti tu?
-TIMPUL...
Nu-l lăsa pe Peter Pan, copilul din suflet, să se rătăcească! Nu-l alunga! Ocroteşte-l! Fă-i loc de joacă în parcul de distracţii din inima ta! Acolo, unde este tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte! În fiecare lacrimă de a lui este unul dintre noi. De aceea, ele au greutate in faţa lui Dumnezeu.
Eu sunt Peter Pan..Tu eşti Peter Pan..Noi suntem Peter Pan…
Constantin Camelia
2009
-->
Comentarii
Lucia, multam fain pentru cuvinte calde si poza superba!
Felicitări!
Cu drag, Lucia
Multumesc mult,Patricia pentru apreciere si lectura!
Copilul din suflet se trezeste uneori in pribegie, atunci cand uitam de el, iar cand se intoarce, din pacate corpul fizic nu mai exista. E prea tarziu!
Ma bucur ca ti-a placut,Lenus! Cu drag
Superb Camelia
Multumesc frumos,Dan!
Îmi place textul postat, felicitări !
Cu multa recunostinta,Elena!
"În fiecare lacrimă de a lui este unul dintre noi...Eu sunt Peter Pan..Tu eşti Peter pan..Noi suntem Peter Pan.." Am citit şi recitit cu mare plăcere!! FELICITĂRI!!!
Cu mare rdag,
Elena
-
1
-
2
-
3
de 3 Următor →