Copilul meu, izvor de veacuri,
Şi-al vieţii gri verde nervură,
Îţi iei puterea din adâncuri ,
Şi-nalţi ecou de viaţă pură;
Copilul meu, tu eşti lumină,
Din raze de soare şi stele
Şi, din privirea ta, senină,
Se vor hrăni zilele mele;
Copilul meu, tu eşti răcoarea ,
Din dimineţile de vară,
Îmi ştergi în sufletu-mi dogoarea,
Mi-arăţi că viaţa-i floare rară;
Tu mă-nfăşori, cu glas divin,
Mă-nveţi s-ascult tăcerea nopţii,
În gând tăcut, cui să mă-nchin,
Şi care este datul sorţii;
Şi, când nimic, din astă lume,
Nu îmi dă bucurii, un gram,
Tu vii cu braţele anume,
Să mă alinţi, ca un balsam;
Aş vrea nimic să nu se schimbe
Copilăria este-un dar.
Prin viaţă dorul ei te plimbe,
Iar eu mă-nchin ca la altar.
(din volumul ,,Descuţă-n rouă")
-->
Comentarii