Au înfrunzit iubirile băute pe inima goală,
au prins note pe portativ,
sunetele intră-n cântec şi urcă pe scenă,
se trezesc sufletele căzute-n aşteptare
şi sorb bucurie după bucurie până la margini.
Timpul se osteneşte ca un râu şi curge neîntrerupt,
sălciile devin somnoroase,
privesc uimite cum femeile aduc seara
pe băncile unde lemnul înmugureşte-n cuvinte.
Crepusculul e tot ce te răsfaţă
dar el dincolo de mările apusului se duce.
Rămâne-n ochii tăi mari, iscoditori
jocul culorilor de turmalină printre norii albi,
grădina cu portocali copţi.
În respirul florilor aromele îi fură nopţii, suspinele,
pădurile se întorc în tăceri lăuntrice
sărută celest feţele schimbătoare ale lunii.
Cum să fie această naştere care mă lasă-n memoria
în care nu încape nesfârşitul?
Ce fel de suflet trebuie să am ca să-l cuprind pe de-a-ntregul
la fel cu cel ce gândeşte şi suferă
amarul căutărilor anonime
şi nu moare până nu descoperă adevărul?
În miezul gândului crapă sămburele viu,
încolţeşte şi capătă trupul dimineţii
pe drumurile pe care nimeni n-a mai fost
până la capăt,
cu visul se va întrece
de izvoarele nu-i vor seca niciodată.

Comentarii