Am fost la proba vieții, ca-n fiecare vară
Cu-aceeași liniște în suflet, un sentiment de seară
Câmp copt păream, de ploaie biruit,
Am probat o speranță ce o aveam de-un timp
La un croitor bătrân, puțin neavenit.
Nerăbdătoare am apucat-o tremurând
Am scuturat-o admirând-o, el mă privea timid
Am îmbrăcat-o ca pe o rochie ce o visam demult
Croiala mi-a căzut ca și dansând pe trup.
Știam că nu e-n trend, trecuse ceva vreme,
Mă adresam bătrânului prin semne;
Privirea lui mă cerceta discret,
Fusese cândva un pedant, acum un desuet,
Plescăia din buze, își mângâia mustața
Îmi părea sfidător, la el era și acul și foarfeca și ața.
-Mi-e scurtă; îndrăznesc, în talie mă strânge,
În spate face coadă, nici la genunchi n-ajunge,
Mi-ar fi venit mai bine în urmă ani vreo zece...!
Din nou mâna-i bătrână peste mustață-și trece.
Se-ncruntă și la pleoapă un rid i se-adâncește
Rânjește sfidător, mi se-adresează rece:
-Mătasea e puțină, tu ceri un croi prea mare,
Am tot croit din ea din clipa de născare.
-Când o voi îmbrăca să ies cu ea în lume
Mă tem că se va rupe, prea mult nu mă va ține!
-Ești tare insistentă, cât ai mai vrea s-o porți,
Cumpără-i o dantelă să-i fac un cloș în părți....
Și pleacă bombănind, aș vrea să-l înțeleg,
Bătrânul croitor e timpul înțelept
Îmi hotărăște croiul, eu trebuie s-accept,
Tot el croiește viața, la replică n-am drept.
-->
Comentarii