Pe-o etajeră ponosită ți-am lăsat
Un măr, fără ideea de discordie,
Și sper ca gestu-mi să nu fie deplasat,
Iubirea-mi o pun pe raft ca rapsodie.
Nu m-am gândit la tine, în mod special,
Căci știu, văd cum frumusețea ta inundă.
Am vrut să pigmentez tristețea glacial!
Tu ce-ai fi vrut, să așez pe lemn o fundă?
O lacrimă-ți rupe tăcerea sleită,
Spre-acel raft, privirea ta se îndreaptă rece.
Încerc să-mi trec gândurile printr-o sită:
Cadoul meu o fi având descântece?
Zâmbești și taci. Analizez mărul atent
Dorind să descifrez misterul apărut;
Chiar țin mărul în mână, dar fiind neatent
Buclucașul mesaj cade ca un recrut.
Revendici biletul căzut ușor pe parchet
Și-n iuțeală-l mototolești precipitat,
Încerci să îl arunci în coș, ca la baschet,
Finalizezi acțiunea cu un oftat.
Târziu sesizez că foaia de hârtie
Ar fi întregit gestul meu nevinovat.
De ce să îți solicit vreo sugestie?
Mai bine plec cu gust amar, neobservat.
-->
Comentarii
Citit cu mare drag!
Îți mulțumesc pentru versuri și mere, dragă Aurelia.