Mă doare o cruce
care-a crescut şi mi s-a agăţat de piept
din cauza unora ce-au călcat apăsat în mine
cu toate făţărniciile
crezând că merg la-ntâmplare
pe un trotuar cu bordura înaltă
sau
în grabă pe-o trecere de pietoni.
Aş vrea să pot stropi asfaltul
cu durerea crucii mele
mai grea ca o tonă de pietre
că prea luceşte de urmele invizibile
ale miilor de tălpi ce-l bătătoresc
în iureşul paşilor ce aleargă spre destinaţii
responsabile sau iresponsabile.
Din nefericire nu pot mai mult
decât să-l bătătoresc la rândul meu
cu paşii apăsaţi de tona amărăciunii
ce-mi aspiră pieptul
de ipocrizie şi minciuni sfuntate
lăsând în urma sa pustietate.
Doamne!
Ştiu că Tu ai în mâna Ta
antibioticul cel mai puternic
care îmi va stropi cu Lumină pustietatea
şi-mi Vei alunga amărăciunea
cu uitare şi cu speranţe la clipe în care
unii oameni dacă nu se poate toţi
vor distruge vocea necuratului
ce se aude şi se vede pe pământ.
Dă-mi Doamne putere pănâ atunci
să rămân acelaşi om
pentru că nu vreau să-i crească nimănui
crucea grea ce mă doare pe mine!
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii