Erai mustul pământului sub tălpile goale,
rodul cu gust de pâine caldă
ce stâmpără foamea.
Cu haine colorate fiecare anotimp
fuge de la o mare la alta-n pe drumuri
pline de cenuşa risipită a istoriei
dincolo de care s-au înălţat biserici,
să se închine ţăranii supuşi cu teamă,
de care mai marii râd în barbă
şi mai fac câte o donaţie de milă
Dumnezeu privşte cu sfială ascunsă,
nu ştie cui e mai bine
să-i dea pâinea şi vinul ca binefacere,
celor care stau în genunchi pe piatra cioplită
ori celor care fac danii din munca celor dintâi.
Într-un târziu scapă o lacrimă dintr-o icoană
pentru cei săraci cu duhul şi trece mai departe,
timpul şi universul nu-i lasă atâtea clipe
câte are la judecata viitoare pentru ei.
-->
Comentarii
frumos mod de etalare.
Frumos!
interesant poem. Cu multe intrebari si multe rasounsuri. PIATRA PE CARE NE PLECAM GENUNCHIUL E ZDRONTUROASA SI RECE, FIORI TREC PRIN SUFLETUL NOSTRU SI PANA LA JUDECATA, RAMANE O VIATA DE CAINE