Ți-e visul o pânză iar eu sunt culoarea
Ți-e mâna penelul cu care mă scrii,
Un dor ce nu doarme și plânge cu zarea
În nopți de poveste când nu poți veni.
Ți-e gândul un ton ce-ntunecă visul
Sau pune lumină în ochii ce plâng,
Iubirea-i creionul ce-nchide abisul
Când clipe se duc și inimi se frâng
Când palme m-ating și păru-mi revarsă,
Pe cerul de pânză un soare răsare.
Un chip prinde viață c-o inimă arsă
Dizolvându-se-n ploi pe-o buză de zare.
Dar toamna căruntă culori îți mai fură
Când cerul își pierde lumina-ntr-un nor,
Aromate săruturi în colțul de gură
Se sting în tăcerile amare ce dor...
de Gabriela Mimi Boroianu
11.11.2014
-->
Comentarii
Multa sensibilitate in versurile tale!
Foarte frumoase versuri.
eşti o culoare ce se remarcă din mulţime cu uşurinţă!
Dizolvându-se-n ploi pe-o buză de zare.-REMARCABIL!
Superbe versuri!