Cum vine viața! Vine și îți cere
Să-i dai un sens, o cale și un rost,
S-o faci sublimă până la durere
În ce va fi și-n cele ce au fost;
Sublimul să te coste însăși moartea
Spre care fugi cu cât te-ndepărtezi
De Ea și să descoperi numai partea
În care nu ai îndrăznit să crezi!
Cum toarce fusul orele astrale
În fiece secundă ce-o trăiești
Și împletește fire ancestrale,
Să dea enigmă firii care ești!
Ce pânză de păianjen în povară
De rouă, de treziri, de dimineți,
Asupra ta din ceruri se coboară
Ca liniștea eternei tinereți!
Mirajul morții mâine se sfârșește,
Lăsând ecouri în oglinda spartă.
Trecutul e un șanț în care crește
O viață construită ca o artă.
Cum vine viața! Liniștea păgână
Te ține cu căldură într-o mână.
Cu cealaltă, sublim te învelește
Să dormi în matca morții care crește
Cu fiece secundă ce-ai lăsat
În urmă și cu tot ce ai sperat,
Cu fiecare zi ce o sădești
Prin zorii noi pe care îi primești!
Ce imn fatal! îți vine-acum să spui,
Tu, viața cunoscută nimănui.
Ce lecție de sumbră amăgire
Și ce cumplită mare de iubire!
De-o fi sau nu așa, eu te desfid
Să înflorești mormântul insipid
Spre care tindem tipic omenește,
Adulmecând o vatră ce ne crește!
Căci n-ar putea iluzie mai mare
Să-ncapă în sicriul vieții care
Ți-arată că nu poți să o trăiești
Altfel decât prin moartea ce-o dospești.
Cum vine viața! Treacă de la sine
Uitarea și-amintirea. Ce rușine!
Ce patos de-a muri de când ești viu
Și ce nărav de-a fi al morții fiu!
Răgazul tău lăsat pe-acest pământ
În trecerea-ți fugară prin cuvânt
Ar fi reduta propriei iluzii
Ce-ar separa de tine toți absurzii!
Ar fi! Dar toate astea au un cost:
Să știi a deveni din cel ce-ai fost
Nu mortul din veșmântul vieții tale,
Ci Moartea arătată în petale
Din florile-ngânate-n stropi de rouă,
Crescând cu fiecare frunză nouă
Pe veșnicul mormânt săpat de tine.
Nu trece moartea. Numai viața vine!
26 octombrie 2019
-->
Comentarii
Cu admirație!