Privesc spre unda de maidan
Pierdut departe în trecut
Parcă era acum mai an
Când timpul meu a început.
Mă uit la stropii cei de soare
Pe care bolta cerului îi soarbe
Nimic nu mai aduce oare
Din cele clipe ce le-am presărat sub pleoape.
Era copilăria cea amalgamată
Cu bune şi cu cele mai lumeşti
Nimic din viaţa cea de altădată
La cel târziu timp tu nu retrăieşti.
Adolescenţa se confundă-n sine
Cu grijile de ce vei fi adult
De va fi sângele albastru-n vine
Sau de va fi el sânge şi nimic mai mult.
Şi când credeai că eşti matur deplin
Copiii chiar spunându-ţi tată
Ai tot crezut că tot paharu-i plin
Dar ea dezamăgirea a venit deodată.
Nimic nu e universal-peren
Ca el cel timp cu a sa clepsidră
Mă simt ca şi cum aş veni etern
La căpătâiul crucii bunilor cu trudă.
Curg clipele inteligent
Lăsând amarul vieţii deoparte
Mă simt cuprins de cel torent
Al amăgirii de a fi departe
De tot ce este mult prea omenesc
Căci omenească-mi este soarta
Aş vrea măcar să mai trăiesc
O dată, doar o dată şi-apoi gata...
De-a fi universal uman
Şi-al cerului puţin măcar să fiu
Pentru ea clipa ce va fi în van
Un ea şi-un el de-a pururea-n pustiu.
-->
Comentarii
... pustiul de lângă noi... pustiul depărtărilor în doi şi totuşi, universul iubirii...
Mi-a plăcut!