Acuma… eu ce să zic.
E drept că mulți din amicii mei ajung, involuntar, să fie eroi prin povestiri de-ale mele ba, chiar mai mult, unii se regăsesc sau sunt identificați în astfel de posturi.
Mă sună unul din ei și-mi spune cum că un amic de-al lui din Canada a citit o snoavă de-a mea în care făceam referire la domnia sa.
─ Și care să fie, frăsinel? Că am producție…!
─ Aia!
”Ixtl mai trase o tușă, tușa finală, și-apoi își privi satisfăcut lucrarea. Reperase acest loc mai demult, din adolescență, dar abia acum, la maturitate, se încumetă la o asemenea manoperă uriașă. Era o adevărată capodoperă: Bine ancorată pe marginile râpei cele adânci plasa se prezenta ca o capcană mortală, un viitor corn al abundenței pentru el și familia-i numeroasă. Se așeză în colțul de pândă și, în așteptarea prăzii, începu să picotească. O zdruncinătură cumplită mai că-l aruncă după plasă. Se apucă disperat de un colț și, încă buimac de somn, răcni:
– Aviație inamică! Culcat! Atențiune! Atac cu gazeeee! Realiză că și-a uitat masca acasă așa că începu să respire din sacii alveolari. Holbă cele două perechi de ochi încercând să vadă, în întunericul care, brusc, se lăsase, de unde vine pericolul. Ceva, o masa uriașă, obturase râpa cea adâncă și, de-acolo porniseră loviturile de artilerie, dar și mârșavul atac cu gaze a la Ypres, prezent în memoria lui genetică. Ixtl nu era un laș. Ieși, așadar, curajos din colțul de pândă decis să-și înfrunte noul și misteriosul inamic. Avansă prudent descoperind, cu strângere de inimă că lucrarea sa, în care pusese atât de mult suflet, efort și migală, era praf.
O ură adâncă se porni în sufletul său: Așa ceva nu se face. Munca trebuie respectată. Pipăi cu cele două brațe anterioare suprafața care obturase râpa: Carne, dom’le! O masa imensă de carne. Mai că nu-i venea să creadă. Era peste putința de imaginație, intra în domeniul SF. Își frecă atent chelicerele, își verifică glanda veninoasă descoperind că-i plină apoi, cu o satisfacție intrinsecă, înfipse acul în carne și pompă tot veninul cu un geamăt orgasmic de plăcere.
Ion sari, curentat, de pe budă și se apucă de buca dreaptă: Ce naiba?
Cătă cu privirea și descoperi un păianjen mare cât 50 de bani care-l privea fioros prin cei patru ochi albăstrii:
– Ăsta-i locul meu de vânătoare!
– Ba-i locul unde mă c… eu! Protestă Ion. Ptiu, dihanie!
Ixtl se feri, artistic, de scuipat și, înfoindu-și toți perii, sari la atac. Ion, care mai era și lejer arachnofobic, când văzu dihania sărind spre el cu toate ghearele desfăcute, țipă:
– Au, mama! Și-o luă la fugă, rușinos dar sănătos, uitând să se mai șteargă la dos.
În urma lui, Ixtl patrula victorios pe câmpul de luptă nu fără a medita cu glas tare:
– Categoric trebuie să-mi schimb locul de vânătoare. Norocul nu trebuie forțat de prea multe ori!”
─ Bine, bine, și pe unde te regăsești tu în povestioara asta? Îl întreb nedumerit.
─ Cum, unde? Canadianu’ zice că-i evident, că numa’ eu stau mereu de-l mușc de c… pe inginer, adică pe tine… Adică ce-s eu, arahidă?!
Tușesc, discret, în barbă:
─ Acuma… e ceva… asemănări, cu arahida, după forma capului, știi… mătreața îi ca sarea, curge din abundență…
─ Ce bâigui acolo?
─ Ziceam că să fii mândru. Uite ce caracterizare frumoasă ți-am făcut: muncitor, familist, curajos, ce dacă stai într-o budă, de să c… toți în ea, cu așa curiculum vitae ajungi departe!
***
-->
Comentarii
Pup!
Lecturat cu mare drag!
FELICITĂRI!