Dacă n-aş avea cuvinte poate n-aş putea vedea.
Mai exact, irisul îmi naşte cuvintele,
reflectând datele unei realităţi personalizate,
în care maturitatea m-ajută să par,
ceva de genul... orice!
De aceea zâmbesc aşa, cumva profesional,
reuşind faţa nostimă cu pistrui şi gropiţe,
pentru că nimic nu-i adevărat!
Doar că este real!
Acuma ori îţi place
ori vei spune că sunt un personaj dezertat,
din ospiciul mulţimii.
Viaţa asta nu-i decât un vast complex de cotloane,
unghere şi dosnice ascunzişuri îndesate cu nimicuri,
ce lucesc îmbietor, sub lumina lunii.
Pentru mulţi încă e foarte frig.
Încălzirea globală nu-i pentru oricine.
Degeaba!
Lumea se înarmează, instinctual.
Noi ne prefacem că totul e bine... mda.
Şi inventăm motive pentru petreceri.
Lipsa lui Aghiuţă din baruri:
are treburi mai mari.
La începutul poemului a fost cuvântul.
Nu ştim ce va urma.
Luaţi şi mâncaţi.
-->
Comentarii