În umbra înclinată
a luminii căzute pe obiecte,
nimeni altcineva
nu rosteşte cuvinte alese.
Dar cine le desluşeşte înţelesul
de miezul le rămâne intact?
De căpătăm aripi învizibile
şi nu ne aude ecoul
de tăcerea în tăcere se mută.
Păsările se balansează pe sârme
în echilibru de vânt,
de parcă nicio fantomă
n-ar îndrăzni mai mult.
Tot ce pare gând se ridică,
ajunge o taină la masă
unde paharele au buze sonore
şi vinul e lacrimă.

Comentarii