cuvintele
cuvintele trec pe lângă mine în goană,
ca un tren care nu oprește în nicio gără,
ca o frumoasă domnișoară
ce lasă în urmă un dor olfactiv de parfumuri florale
din roze de câmp și din maci,
cuvintele trec, zboară ca frunzele toamnei bătute de vânt,
ca iluziile care dispar în neant,
ca stelele nopții ce se topesc în lumină,
ca antichitatea-n ruină,
ca soldații ce se duc la luptă și mor,
ca durerea ce se ascunde-ntr-un dor,
vreau să le opresc să fac un poem,
cuvintele nu vin când le chem,
le-aș strânge de gât și-aș face din ele o târfă,
degeaba scheaună inima pe vreme de ploaie
cuvintele mă lasă-ntr-un urlet c-o minte greoaie,
degeaba ofelia caută mânăstiri vindecătoare de moarte,
dragostea ei cea eternă, o cerșește-n genunchi,
dezmoștenind-o de potirul sacru al logodnei,
ochii ei nu mai văd când coboară-n infernul fericirii,
numele ei plutește pe râul deșertăciunii
al nefericitului hamlet,
peste umbra mea calcă secolii,
nucul din fața casei nu va mai fi, dealul va coborî
și din el se va naște un izvor, o fântână,
cu o cumpănă care va sprijini cerul,
din ea se va adăpa orpheu,
își va spăla fața de-atâta rugină, de-atâtea secole
și va cânta din harfa lui fermecată
cum trece lumea prin fusul timpului toarsă
de atâtea miracole în nemărginirea ei.
numai cuvintele vor trece pe lângă noi
și vor rămâne un fel de rune prin timp
să fie desțelenite de eternitate.
joi, 31 ianuarie 2013
-->
Comentarii