Pe colţul lunii rece, unde mama, mea s-a dus,
Dorul, ochii îmi petrece şi-i dă veşti acolo sus,
Lumea-i seacă fără tine, îi spun tristă în suspin,
Vreau, să ştii, doru-i ca cerul înorat şi nu senin.
Tu erai al nostru sprijin şi sparanţa că ‘ntr-o zi,
Toate fi-vor cu lumină, pleoape umezi n-or mai fi.
Dar, de când cerul te-a vrut, să te ia cu împrumut,
Clipe triste s-abătură ş-am plătit sorţii tribut.
Fulgere, furtuni şi ploi au cazut fără de număr,
Sub mantaua-ntunecimii, greul e pe al meu, umăr,
Zguduind din temelie ce-ai clădit atâţia ani,
Timpul mistuit de lacrimi nu găseşte şi alţi fani.
Azi trăiesc în jungla lumii, înotând în susul sorţii,
Numai timpul neputinţei se aşterne-n faţa porţii.
Tu traieşti în bolta lumii, pavăză-n adâncul vremii,
Străluceşti de bunătate şi-n îngheţurile iarnii.
Dacă, te-aş zări maicuţă, iar pe norul ce mă plouă,
M-aş rupe ,de-aş putea, acum împărţită-n două,
Aş pleca spre cer, o parte, să ia tot ce-a durut,
Să îngheţe pe vecie, un destin, joc neîntrerupt.
Iar, cealaltă jumatate, aş opri-o ‘n lumea caldă,
S-aleagă prin rugi, iubirea, ploaie rece să nu cadă.
Şi din grija, ta, blajină să culeg gânduri de bine,
Tu, mamă în lumea ta, să te îngrijeşti de mine.
-->
Comentarii
Ireversibilul prins în frumoase versuri!
Frumoase versuri!
Citit cu drag aceste versuri minunate!
Frumoasa poezie.