Mi-e dor să-ţi spun că îmi lipseşti!
De plânsul nopţii ce mi-a stat de veghe
Am ochii umezi
Dimineaţa
Privirea obosită caută culcuş şi-mi pleacă iar
Prin gânduri
Şi ele nedormite
Rugându-se de clipe să aţipească-n timp
Preţ de o secundă pe gene stea de lipite
Nu într-un colţ lăsate
În noapte
Date la o parte
Cu tine mai departe
Să nu auzi nimic, nici gânduri
Prin foşnete-amorţite,
Pe sub frunze
Când numai vor să umble
Să nu le poti a spune < înmugureşte toamna îndragostiţilor
Doar
Ramaşi perechi şi acum
În pereche ea trebuie să scrie câte un pastel ...>
Al meu?
Nu-i gata
Dor şi de el să-mi fie
Dar nici lui
Nici toamnei cu frunza ruginie
De ce anume îmi este cel mai tare dor
N-am spus,
Nimeni nu ştie!
Dar tu?
Maria
11.09.2013

Comentarii
Mihaela, Lenus, multuesc mult!
Sensibile versuri...Felicitări!
Cred că ,,tu'' ştie, Maria.