De-ar fi durerea val, de țărm l-aş sparge
Și urletul din picuri l-aş aduna în nori,
Ca-n marea vieții înălțând catarge,
Să plâng deasupra lor cu lacrimă de flori.
De-ar fi durerea râu, într-o cascadă
L-aş prăvăli, să-l sparg în stropi, de bolovani.
Din tăria cerului să-i fac plămadă,
Să nasc din apa lui încă vreo câțiva ani.
Să culeg timp și să-l așez cărare.
Secundă de secundă s-o leg, s-o împletesc
Și să câștig de drept și fără supărare
Când gheara rece-a morții sub talpă o strivesc.
De-ar fi durerea cer sub pleoape-am să-l topesc,
Ca apa vie-a-vieți în ochi s-o am izvoare
Viață să-ți dau din ei, de câte ori privesc
În ochii tăi frumosi a mărilor culoare.
de Gabriela Mimi Boroianu
27.09.2014
-->
Comentarii
Atât de poetic, delicat şi frumos, încât
l-am recitit, iar şi iar...
Începutul, ca şi finalul sunt bine alese.
Felicitări, Mimi
.
Aurora, cu drag
versurile n-au nevoie de nicio ilustratie! profunzimea lor e suficienta!
fara cuvinte! PLECACIUNE!