de-atâta alb
îmi primenesc
rostirea
cu primele silabe
de copil
și duc în palme
tot răsfățul
stăpânului
plângând
umil
la poarta cerului
deschisă
sărmanului poet
postum
de atâta alb
îmi primenesc
vederea
cu verde crud
și liniștit
și duc în sânge
toată seva
arțarului
trosnind pe foc
în jalea frunzelor
de toamnă
și-a celui val
uitat
pe țărm
de-atâta alb
m-apucă teama
că-s prea curat
în cugetare
de-atâta alb
o văd pe mama
și prunc mă văd
la sânul ei
ștergându-și ochii
cu năframa
iar tata cântă-n prag
colinda
cu scutec cald
și
clopoței
de-atâta alb
parcă suntem
toți trei
pribegi
în
betleem
-->
Comentarii
frumoase versuri