când viața ți-este scurtă, de valoare...
că n-ai un diamant oricât ar fi de mic
mai șlefuit ca viața lăsată pe altare?
De ce nu dai cuvântului răsunet atunci,
când răbdător asculți bătând un clopot...
când totu-i surd și mut ca iarba de pe lunci
ce în bătăi de vânt se plânge-n hohot?
De ce nu lași răbdarea să pășească,
în sufletu-ți grăbit de toate cele...
da-i timp și voie...viața să iubească!
de ce acoperi timpul, cu clipele rebele?
De ce nu crezi că-ți e destinul anunțat,
pe frunte scris, din clipa-n care lumina
ai văzut...și că suspinul vieții trâmbițat
nu-ți spală păcate și nu-ți absolvă vina?
De ce vrei tu, omule, să ai suflet hain,
când știi că sunt destui din cei n-au o pită,
când mulți trăiesc în deznădejde și suspin
tu...ești mereu ecou și mi-ești ispită.
De ce ucizi cu faptele-ți bolnave,
ceva ce doar o dată îți e menit să vezi...
iubiri...ce-odată ți-au fost sclave,
când ele sunt, ca fluturii-n livezi?
Dida Diana Cioponea,
Comentarii
Admirabil, felicitari!
Emilia Popescu Rusu ,Ion Rodica Nicoleta , Lenuş...
Superbe versuri!
Ce viata! Diamant, nepretuit si pur, adesea renegat de clipele din jur...
Profund mesaj!