de ce timpule?
am stat mereu și m-am întrebat
de ce timpule te războiești cu noi
(când filozoful cetății trece printre ruine)
eu îngândurat și nebun timpule
agățat de cumpăna nopții aștept să
oprești toate clepsidrele lumii
ce vină au cuvintele mele care caută
un țărm mai curat în această noapte
printre visele-mi unde țipă albatroșii
și se fac săgeți peste o mare curată
sfinții au mucezit în icoane la casa
părinților mei și grinzile s-au făcut
cruci de ceară s-a veștejit și nucul
părinții fug prin istorie pe dealurile
lor pe unde secerau pâinea și ne-o puneau
pe masa cu trei picioare unde sunt norii
cu ugerele păroase care veneau
înfuriați și ne spălau de păcatele
unei zile de vară unde sunt stelele și luna
acelei lumi timpule care ne spuneau
o poveste de ce ne cari oasele
și le deșiri spre infinit și ne îndeși capetele
în lanțuri de spânzurători timpule
de ce sădești visul fecioarelor
în marmore din care curg lacrimi
peste sălciile îngenunchiate timpule
cramele lunii varsă licoarea galbenă
peste sufletul nostru ca o dulce otravă
și tăcerea ne aruncă pe umeri
dantela ofeliei brumată de aerul primăerii
lumina amintirii se rupe în fața ta timpule
și aruncă spre cer zborul pasărei liră
culegând printre nori vase de iluzii
nu mai fugi pe câmp timpule
privește înapoi în zarea unde
se aude cornul domol al primului bucium
aici a înviat și a murit veșnicia…
sâmbătă, 23 martie 2013
-->
Comentarii