Cu o linişte bântuită de teamă
prefer stresul oamenilor gălăgioşi, bizari,
să mă arunc în conversaţii facile
despre schimbările politice fără efect
în traiul nostru zilnic
când totul pare o mascaradă pusă pe masă
în ochii săracului contribuabil.
În meditativul lăuntric
unde toţi avem clipe de sinceritate şi remuşcare,
ne îndemnăm la posibila acţiune
care să mişte mortul din loc,
să sperie pe toţi fanfaronii naţiei
şi fiecare muşcătură de promisiune
să-i doară când nu se îndeplineşte.
Dar de la vorbe la fapte
cei mulţi se complac să moară de foame.
Ce supărat a fost cerul după ce l-am neglijat,
de pietre şi caldarâm în tălpi
drumurile mă lovesc ca pe un străin,
ca pe un animal de pradă,
ce stă noaptea la pândă
să-i cadă ceva bun în gheare.
Simt şi îndrăzneală
şi teamă
dar mai ales foamea
loveşte de-a dreptul în interesul meu imediat,
să fiu măcar sătulul
care odihneşte între vorbe.
Ce frumos am văzut cerul după ce m-am limpezit în el;
ce stele obraznice,
ce orizont limitat,
ce pietre şi caldarâm sub tălpile goale
au început să fugă
din gândurile rupte din agonie.

Comentarii