Să închizi durerile între pereţi de sare
fără să învinovăţeşti pe alţii pentru ele,
aşa cum iroseşti aiurea energia
din care ai putea trăi frumos,
de n-ar erupe din interior instincul vanitos
al depărtării şi întrecerii cu Dumnezeu.
Ai obţinut totul uşor şi trebuie nesocotit,
aruncat pe fereastră-n stradă,
înţelegând că ai lumea la picioare
şi ea nici nu te merită.
În tine s-a clădit pe nimic, să nu reziste,
să păstrezi doar clipa împovăratră de plăcere
la fel cum câinele mulţumit după primirea hranei,
nu mai înghite aerul de aşteptare,
de muşc din durere
când te privesc cum sfidezi.
-->
Comentarii
poezie cu vers alb, mustind de adevar, invaluita in taina unui vers stralucitor si modest
Mulţumesc Gabriela, pentru apreciere!