De n-ai fi fost în viaţa mea
iubito, te-aş fi inventat fără doar şi poate.
albastrul l-aş fi luat de la cerul înseninat
să-ţi creionez frumos ochii,
oglinda sufletului tău .
lacrimile suferinţei cumulată -n timp
le-aş fi transformat într-un izvor nesecat,
şusotind printre legendarele stânci
ale muntelui Athos, să potolească setea
slujitorilor Domnului , măreţilor sihaştri.
zâmbetul tău candid,
l-am mai întânit aşa senin
doar în râsetul de copil lipsit de griji;
are în el esenţa viselor din nopţiile albe,
te molipseşte , aprinde o speranţă vie,
iar numele tău de floare gingaşă
l-aş fi păstrat cu sfinţenie
e chintesenţa interiorului tău,
simbolul fiinţei atât de iubitoare.
de n-a fi fost tu înger drag,
sufletul meu ar fi avut veşnic
o zbatere adoima valului înspumat
al mării agasate de furtună.
ce bine că eşti!
ce bine că sunt!
Comentarii
Mulţumesc Elena pentru lectură !
Minunate versuri , superbe ! Felicitari ptr. postare !
Mulţumesc Patricia pentru aprecierile tale, mă onorează !
Mulţumesc Elena pentru consecvenţa cu care-mi citeşti poemele !
Să ai o zi frumoasă !
Cu stimă, Dan