de ne rupem iar în doi
eu sunt umbră, tu lumină
în această primăvară,
eu sunt dorul, tu ești vină,
ce apari în prag de seară.
am căzut din vini în vini,
păcatul ne-nfășoară,
eu îți propun, tu mai înclini
să ne-ntâlnim o oară.
târziu de tot noi vom vedea
cum viața o să poarte
într-o pustiitoare stea,
durerea către moarte.
mâna ta nu mai dezleagă
pasărea închisă-n noi,
viața nu ne e întreagă
de ne rupem iar în doi.
timpul nostru se tot duce,
rana veche bate-n puls,
vom fi răstigniți pe cruce
într-un veșnic, trist, apus.
coborâm în pietre goi,
prin cenușa ce ne-apasă
și sub formă de strigoi
ne vom întâlni la masă.
și ne vom spăla de rugi
toate colbuite-n veac,
răstigniți pe două cruci
ca proscrisul cel pribeag.
miercuri, 1 mai 2013
-->
Comentarii
Am citit cu drag acest poem minunat