Îmbătrâniţi în coaja scorojită
ca un copac lovit de furtuni
ne cad mâinile pe genunchii îndoiţi
la umbra propriului nostru suflet apăsat
de greutatea faptelor
puse pe masă în faţa lui Dumnezeu
ca o meditaţie în trupul singurătăţii
în oglinda universului
pus să ne lumineze drumul adevărului.
De ochii lumii
facem gesturi neconvingătoare, rupte de realitate
şi totuşi praful şi deşertăciunea ne bântuie,
o lespede ne striveşte picioarele,
rămânem ologi ai nisipului într-un deşert
din care timpu-i plecat fără nicio cruce.
Zilele au continuat alunecarea prin oameni
dezbrăcaţi de sentimente şi goi la suflet
ca o gramatică lipsită de semne.

Comentarii