De vorbă cu mine am stat.
Unul îşi scria tăcerea, celălalt asculta cuvintele strânse ca un ştreang, un „ştreang de cuvinte atârnate în bătăi de timp cu aşteptarea”.
Unul eram într-o clipă, celălalt în altă clipă. Eram ca-ntr-un gong,
unul într-un înalt de cer,
celălalt într-un jos de pământ.
Ne-am depărtat unul de celălalt până nu ne-am mai văzut. Ne simţeam nerăbdarea clipelor să treacă, să se lunece văzduhul şi
explozie,
implozie,
bing-bang-ul clipelor să aleagă cioburile întinse printre frunzele toamnei. Erau îmbrăcate-n baliverne de hărţuire a zgomotului din şoapte.
Curând mai sap o treaptă.
Îmi spuneam că fac schimb cu mine, să mă tac şi eu,
acum,
e rândul meu să scrijelesc pereţii.
Să nu uiţi, am învăţat murirea. Nu ştiu altă formă de iubire.
Nemurirea e doar pe soclu, o statuie.
Când se vor mai întâlni clipele noastre,
când vom mai sta de vorbă unul cu celălalt, eu cu mine, vei afla ne_
măsura muririi
când mi-am răstignit timpul
şi
aşteptarea,
vei afla iubirea.
-->
Comentarii
multumesc din suflet Aurelia, o zi si o saptamana asa cum ti-o doresti, Marius