Decembrie curge lin pe drumul nostru
chiar dacă-l înţeapă frigul cu colţii viscolului
pentru că acestuia din urmă îi ies prima oară
măselele de minte caninii şi restul
că dacă viscolul n-are măsură şi potriveală
prin locurile pe unde iarna trece mănată
de neaua albă de sărbători şi de anii
ce se succed prin viaţă şi spaţiu
atunci el curăţă microbii şi bate covorul
pământului cum poate până-n martie când soarele
îşi mângâie razele şi le-ntoarce spre noi.
E regele sărbătorilor începând cu
prima zi a lunii unul din strămoşii timpului
ce primeneşte suflete prin (re)naşterea
Fiului şi venirea moşilor ce-aduc
cadouri sau nimicuri materiale dar
tot aduci sărbătoarea pentru
fiecare într-un fel sau altul fără condiţii.
Pomii de Crăciun şi instalaţiile mai reuşesc să
descompună muşcarea gerului în uitare atunci când
omul se plimbă pe străzi şi prin centrele localităţilor
făcându-l să se bucure de lumini şi de legendele
lui Moş Nicolae şi-a lui Moş Crăciun
de naşterea lui Iisus într-o iesle
despre ,,cei trei magi de la răsărit'' şi să nu uit
de vestiţii şi superbii colindători
care sunt sau nu primiţi de oameni
dar care nu se lasă de colindat
de dragul sărbătorii sau de-al primirii.
Nici dealurile şi munţii nu-i lasă mai prejos
pe oamenii care se-mpătimesc după neaua albă
schi boburi şi-alte sporturi sau plimbări
prielnice iernii albe şi geroase.
Aşa că dragă Decembrie
plin de ger şi căldură sufletească
ai venit pe drumul nostru lin şi tot aşa
vei pleca o dată cu anul acesta
aducându-ne un altul pentru a ne trăi
în continuare viaţa sau nu
numai Dumnezeu şi timpul ştiu răspunsul.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii