Savurez cu grija fiecare strop, simt cum îmi curge prin vene
Amețesc atât cât să uit de durere, să evadez din realitate.
Curg lacrimi amare în pahare, de sânge, sau pline de savoare,
Mireseme de vin amețitoare, un viciu ce te ademenește să cazi....
În visare....
Shot după shot, dezbrac atent sticlele până rămân goale,
Plăcere, nebunie, durere și furie resimt adânc până în ficat.
Când mă trezesc îmi simt capul zbuciumat, realitatea e distorsionată,
De la prea multa vodcă, stomacul stă să-mi iasă, mâinile îmi tremură...
E dimineață.
Corpul e amorțit, picioarele sunt grele, deschid o bere rece,
Alcoolul e chin și placere, organele mele interne înoată în durere.
E ucigasul tăcut care îmi poseda mințiile, îmi atacă ușor simțurile
Mă devoarează pe interior, îmi erodează sufletul până mor....
Pur și simplu alcool...
-->
Comentarii
Va multumesc din suflet doamna Rodica pentru aprecierile sincere si pline de caldura!
Poemul acesta îl voi păstra în imaginaţie. Îmi aminteşte de trecutul din care am fugit. Deşi poveştile cu alcool nu sunt deloc frumoase... Şi chiar dacă alcoolul, ca viciu al celui de lângă tine, te răneşte pe tine, aici e atât de frumos spus, că nu mă pot abţine să nu admir modalutatea de expunere. Felicitări!