Sunt mai în vârstă decât universul,
Mi-s aştri osteniţi de la apus
Nici somnului, nici veghii nu-i văd sensul,
Cui pasă de mai stau ori de m-am dus?
Nu moare dimineaţa fără mine,
Nici seara nu va şti de dorul meu,
În lume va fi rău şi va fi bine,
Vremea în spaţiu n-o opreşte somnul meu.
Sunt mai în vârstă decât tot pământul,
De la un pol la altul simt că mor,
În jurul meu stă neclintit şi vântul
Şi toate anotimpurile dor.
Din vina mea s-au deviat şi zboruri
Şi mii de păsări zac în mine acum,
Zbaterea lor mă umple de fioruri
Şi toate mă conduc pe acelaşi drum.
Luiza-Adriana Grama
-->
Comentarii
Ai lasat doar sufletul sa vibreze si astfel ne-a soptit emotia prin aceste randuri. Frumos ne-ai incantat inima cu poeziea-ti SUPERBA!!!! Am citit cu plăcere rostiri scrise direct pe suflet...
Cu sincera admiratie,
Mariana Dobrin
Mi-e tare drag când regăsesc fiinţele minunate.
Mulţumesc din inimă, Floarea.
Draga Luiza,sa stii ca imi era dor de poemele tale si de tine mi-ai lipsit,stii deja care este parerea mea despre minunatele tale poeme...este superb poemul dar cam dur...