O linişte durută, o contopire-n deziluzie
cohorte de lăcuste vin în livezile cu meri
în migraţia femeilor spre alte ţinuturi
cu ramuri de măslin.
Ne-nţelese semne fură căldura
pruncii rămân singuri în bătaia vântului
cu plânsete ucigaşe pe acoperişul somnului,
fără degete pentru mângâieri.
Au joc de umbre pe frunte, nu ştiu
să-şi asculte dimineţile frustrate,
rămaşi acasă li se închid cărările
copacii adorm în piciorele goale,
se strecoară îndoielile prin rădăcini.
Femeia-i căzută-n sângele uitării
o ambarcaţiune la ţărm,
depărtările-s vinovate de trădări
zadarnic se zbate, n-o lasă deşertul
toarnă nisip în pantofi
întoarcerea devine un drum neştiut
care se îndepărtează.
-->
Comentarii