Împlânt cuvântul în îmbinarea secretă
tresar când surp viaţa
care… sigur valsează surd, jubilând.
În rest aud aceleaşi incantaţii sonore
fără umbrele de ploaie
fără umbre iubite
sub acoperământul stărilor de mucava.
Mă chinui să pătrund rânduri din involuţia spre copilărie
adesea mă învingi în discuţii
mă prefac că opun rezistenţă
dar ştii… un timp indestructibil se zbate amarnic
iar peticul acela de cer hărăzit numai mie se extinde
jocul minţii se ascute în molatece unde
sau aleargă în vrie. Îl opresc…
o iarnă mutilată meciului decriptat dezvăluie
în pictograme mentale, mărunte de Kirk sau Cabanel
ce nu mai vor să învie în detaliu.
-->
Comentarii
Cam asta e situatia! Nu sunt un profesionist in litere. Imi plac eternii clasici pe care incerc sa-i imit in stilul meu. Nu spun ca nu ma afecteaza un cuvint spus cu rea intentie dar incerc sa-l tratez cu indiferenta. Mi s-a spus verbal ca modestia strica insa nu pot fi altfel... asa e felul meu. Frumoasa si dureroasa lacrima...
La fel, A
Felicitări ţie constănţeanule, care mai acum un an, mă lămureai că scrii aşa...de una de alta!
Era oare doar un joc al modestiei?
Cu drag şi admiraţie sinceră, Lucia