DESCOPERIRE
În pământul dacic, străvechi,
am săpat, să scot ceva mai nou,
cu uneltele strămoșilor, vechi,
cuvintele de aur – lingou.
Am tras în ele cu săgeți;
le-am disipat în poeme,
în rame prinse pe pereți
ca un suflet rănit, care geme.
L-am întrebat pe Dumnezeu
unde pot să le mai pun?
Răspuns: „Numai în visul tău.
Acolo ard grămezi în scrum”.
Nu poți struni un timp oarecare
cu toată tăria ta de poet;
dar, am descoperit, cu stupoare,
că cititorii l-au notat în caiet.
Menirea-mi însă nu s-a încheiat.
În mine zac destule comori.
Cu arme noi e mult de căutat
și tot nu gați până când mori.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
un poem edificator despre vraja cuvantului si despre risipirea lui. Traim acest poem prin fiecare cuvant, doare mai mult cu fiecare vers, dar adevarul straluceste si poate va lumina candva ochii celor ce nu vor sa vada. Felicitari!