Trebuia să-mi aminteşti
să-ţi spun această poveste,
despre idealuri personalizate înzăpezite,
şi puţin despre noi.
Într-o viziune instabilă, pe punct de topire,
citeam printre moliile unei pagini,
despre o eternitate regizată,
cu miros de ierburi cosite, azi.
Un înger dosnic îmi corectează
mişcările nebunului alb, din mine,
spre dama creolă, cu viziuni lichide.
Am ajuns un obsedat, numărându-mi respiraţiile.
Pentru neputinţa tânjelii spre tihnă,
am recitit maximele, despre neputinţă...
Apoi am organizat o bătaie nocturnă,
cu perne pline de silabe, vrac.
Când s-au spart...
eram deja depăşiţi numeric
şi invadaţi de un super-puzzle.
Am reuşit să construim, doar super-înjurături blânde,
cu super-femei sălbatice.
Răsare soarele unei dimineţi creponate,
vântuind în ciudă hârtii-garanţii pe nume ciudate,
construind umbre nobile,
sub un fum venit, de la naiba!
Asta mi-aminteşte, cum ne-am lepădat,
de cuvântul de început.
Dar...
dar...
îţi spun cu şoapte furate dintr-o scoică,
a striga din toată fiinţa:
„Cred! Sunt cel mai bun creştin!
Alegeţi-mă!”
este demonic de simplu!
-->
Comentarii
Mult respect şi admiraţie pentru acest text remarcabil!