Despre lună de-aș vorbi
Multe aș putea înșirui...
Câte-n soare și în stele
Ți-ar spune buzele mele.
Se-arată-n miez de noapte
Și cu degetele-i boante
De fereastră se agață.
Prin odaie, ca o hoață,
Tot pe vârfuri, în tăcere,
Scotocește prin unghere.
Răscolește prin simțiri,
Naște val de amintiri,
Ca un lup flămând pândește.
Din nesomn năvod urzește
Și-l aruncă dezlânat
Peste ochiu-încercănat.
De-ar fi de fier o bucată
Aș face din ea unealtă
Și tot cerul l-aș brăzda,
Alte stele-aș semăna.
Astea-s reci și căzătoare
Fără de noroc sub soare.
Da-i rotundă, o gutuie
Cu aromă amăruie
Pe afară gălbicioasă
Și-năuntru găunoasă,
Ne îndeamnă ca smintita
Iarna să visăm ursita.
Doar poeții o iubesc.
Tot cu stihuri o hrănesc
Și pe umărul ei gol
Rouă-așează, gânduri stol,
Iar în poala-i de mătasă
Fruntea obosită-și lasă.
Peste noi, slabă suflare,
Se petrece înșelătoare,
Așa-i luna. Când mireasă
Blândă, gingașă, duioasă,
Când năpârcă, vrăjitoare,
Alb obraz cu zeci de gheare.
Veronica Șerban
Comentarii