Am început ziua, cu rostul ucis!
Un timp curbat strâmb...
mă tăvăleşte prin jungla istoriei:
ba sunt călăul neînduplecat
ridicând securea ce se transformă în telecomandă,
ba sunt soldatul perfect, aruncând napalm;
părul îmi creşte brusc
şi alerg cu o creanguţă ascuţită,
după o pradă nenorocită,
un soi de cruciaţi mă păstoresc,
pentru crezul meu liber şi creştin,
o altfel de inchiziţie îmi rupe foile,
dintr-o biblie veche, ruginită.
Alerg printre plopii fără soţ,
ca să mă odihnesc ca un cosaş,
sau ca un ţăran, lângă carul cu boi,
după răscoala din 1907.
Sunt aruncat lângă o tastatură,
de unde vă scriu:
eu
m-am simţit mereu mai puternic,
mai îngăduitor,
mai bun,
mai mândru,
sau măcar cumva mai protejat,
deşi întotdeauna...
sufletul
şi o parte din trup
mi-au rămas de copil.
-->
Comentarii
Mulţumiri pentru poveste cu mine: Mihail Toma şi Ioan Muntean... cafea cu extract de ambrozie :)
Iaca...am găsit-o într-un fund de sertar digital
Fantezii…
Și parcă sunt cu secole în urmă când, cu ochi de copil, vedeam totul „monstruos” și mă așteptam ca după fiecare colț să apară un căpcăun cu chip de om și barbă stufoasă care să mă privească ca pe o gânganie. Și eu mic, da’ rău, să scot acul de „croitoraș” și să-l ameninț iar el să râdă „clocotit” și cu o mână mare să mă apuce de cap.
Să mă trezesc într-o magazie cu jucării ce vor să mă muște, să mă salveze o fetiță cu aripi de care să mă îndrăgostesc, să ne înghită pe amândoi viermele cu două capete, să-mi fac loc cu acul fermecat și să ajungem la prințesa care să ne facă din nou oameni și …când fericirea e atât de mare pe cât poți suporta: la 12 ani să te scoli… în pat și cu chiloții cam fleoașcă pe dinainte…
Mulţumesc Gabriela şi Mihail... am adus cafea cu arome de nemurire:). Îmbrăţişare!
Yap!!!