Simt, că-ne purtăm în suflet destinul.
Unul, solitar, singuratic, gândește:
-Sunt sărac, sunt singur, m-a uitat norocul,mi-e potrivnică viața!
Iubirea nu cunoaște coordonatele geografice
Unde eu biet om singur, îmi consum inutil existența!
Sunt un singuratic uitat de toți!Urăsc lumea asta rea,
Propria-mi existență, totu-i posomorât în juru-mi
Nici nu mai trăiesc ,exist doar,lumii nu îi pasă
Curge indiferentă, la existența mea! Sunt indiferent și eu ,
Nici nu-mi pasă de lume, nu există iubire!
I-ar răspunde Domnul:
-Omule! Destinul ți l-ai scris tu singur.
Sufletul ți-i gol, viața ta e stearpă,
Precum goală de credință, de soarele iubirii,
E sărace, lăuntrul sterp ,din inima ta.
Dar, cum domnu-i bun, și-i luminează pe oameni,
A-ncercat și cu el:
-Ai dăruit omule tu ceva lumii ,celor sărmani ,unui semen al tău?
Ai trăit milostivirea,ți-a scăldat sufletul vreodată
Un simțămînt uman izvorât din iubire de viață?
Ai uscat din iubire de semeni, lacrimi de pe un obraz necăjit?
A trezit în inima ta omenia,dorința de a provoca un surâs de speranță
În ochii unui copil chinuit de a spectrului foame,teamă sau boală,
Fără să ceri plată?Ai dat ,alinare-n durere și spaimă ,
Unui suflet disperat,încolțit?
-Păi de unde să dau Doamne?
Sunt sărac și eu, alții care au să-mi dea mie! Iubire?
De unde? Sunt singur, mi-e pustie viața, iubita m-a lăsat,
Lumea mi-e ostilă!Nu le pasă de mine!
-Orice om ,chiar sărac, are-n suflet o comoară,
Are un dar înnăscut,ceva ce lipsește unui animal, unui semen,
O mângâiere, un cuvânt bun de dăruit altrui aflat la durere,
Un balsam pentr-o rană, sângerândă-ntralt suflet,
O comoară de omenie, ce naște spontan din iubire de viață!
Când nu calci pe pământ, mergând ca un zombie,negîndind,
Neiubind, nepăsîndu-ți de alții,nevăzînd că există;
Nici soare cu-a lui raze ce dă pretutindeni lumină binecuvântată,
Căldură și viață; nici adiere de vânt ce-ți cântă soptit în frunze răcoare;
Nici mare cu valuri ce spală nisipuri,ce crește în unde o lume de taine;
Nici focuri în vetre, nici stele, nici luna, nici munții cei falnici cu codrii
Ce adăpostesc în împărăția lor,păsări măiestre,cerbi cu coarne de aur,
Și alte multe preafericite viețuitoare; nici tainici izvoare,ce curg în fântâni,
Daruri mii, binecuvântare ce veșnic Domnul le dăruie lumii,
În măsură egală;pentru oameni,fie buni,fie răi,sărmani care dorm
Cu acoperiș cerul,sau bogați în palate, milostivi sau haini,iubitori,
Sau lipsiți de credință,protectori ai vieții sau distrugători.
-Omule! ca iubirea să intre, fă-ți o ușă în suflet!
Deschide-o! seamănă-ți ogorul cu semințe de bunătate,
Fă măcar o jertfă din ce ai tu bun în casa din suflet,
Pe altarul vieții! las-o în cer să plece spre folosul altrui
Sau drept mulțumire pentru ce Domnul a creat
Spre folosul vieții;pentru un apus de soare ce te-a încântat
Coborând în ape cu-a lui raze roșii,ca un foc în unde,din aur curat,
Răsăritul lunii pe cer înstelat,fulgi de nea căzând în roiuri
Transformați îndată, în picuri de perle,căzându-ți pe frunte, pe obraji,pe nas,
Dându-ți fericire de copil, ce surâde iernii de-al său joc, rece ,curat.
Mulțumind de toate,nu așteptând plată!
Astfel pe ogoru-ți sărac va germina bună sămânță ,
Dându-ți ceva roade!Ia seama însă, ce semințe semeni,
Că e scris în pilde:vei culege rodul,din ceea ce ai semănat!
Destinul ți-l plăsmui în minte, din gânduri, îl crești,din crezuri ce nutrești
Din gânduri de slavă, sau din sentimenul de zădărnicie,
Din neîncredere-n tine, sau iubindu-i pe alții,
Îți iei și tu partea,te înalți pe tine sau te cobori în abisuri!

Comentarii
Un mesaj sincer!
Vă mulțumesc frumos de popas și apreciere doamna Rodica Nicoleta!Cu drag și prețuire!
frumos! Felicitari pentru realizare!