DESTINUL NE E SCRIS ÎN SUFLET

Simt, că-ne purtăm în suflet destinul.
Unul, solitar, singuratic, gândește:
-Sunt sărac, sunt singur, m-a uitat norocul,mi-e potrivnică viața!
Iubirea nu cunoaște coordonatele geografice
Unde eu biet om singur, îmi consum inutil existența!
Sunt un singuratic uitat de toți!Urăsc lumea asta rea,
Propria-mi existență, totu-i posomorât în juru-mi
Nici nu mai trăiesc ,exist doar,lumii nu îi pasă
Curge indiferentă, la existența mea! Sunt indiferent și eu ,
Nici nu-mi pasă de lume, nu există iubire!
I-ar răspunde Domnul:
-Omule! Destinul ți l-ai scris tu singur.
Sufletul ți-i gol, viața ta e stearpă,
Precum goală de credință, de soarele iubirii,
E sărace, lăuntrul sterp ,din inima ta.
Dar, cum domnu-i bun, și-i luminează pe oameni,
A-ncercat și cu el:
-Ai dăruit omule tu ceva lumii ,celor sărmani ,unui semen al tău?
Ai trăit milostivirea,ți-a scăldat sufletul vreodată
Un simțămînt uman izvorât din iubire de viață?
Ai uscat din iubire de semeni, lacrimi de pe un obraz necăjit?
A trezit în inima ta omenia,dorința de a provoca un surâs de speranță
În ochii unui copil chinuit de a spectrului foame,teamă sau boală,
Fără să ceri plată?Ai dat ,alinare-n durere și spaimă ,
Unui suflet disperat,încolțit?
-Păi de unde să dau Doamne?
Sunt sărac și eu, alții care au să-mi dea mie! Iubire?
De unde? Sunt singur, mi-e pustie viața, iubita m-a lăsat,
Lumea mi-e ostilă!Nu le pasă de mine!
-Orice om ,chiar sărac, are-n suflet o comoară,
Are un dar înnăscut,ceva ce lipsește unui animal, unui semen,
O mângâiere, un cuvânt bun de dăruit altrui aflat la durere,
Un balsam pentr-o rană, sângerândă-ntralt suflet,
O comoară de omenie, ce naște spontan din iubire de viață!
Când nu calci pe pământ, mergând ca un zombie,negîndind,
Neiubind, nepăsîndu-ți de alții,nevăzînd că există;
Nici soare cu-a lui raze ce dă pretutindeni lumină binecuvântată,
Căldură și viață; nici adiere de vânt ce-ți cântă soptit în frunze răcoare;
Nici mare cu valuri ce spală nisipuri,ce crește în unde o lume de taine;
Nici focuri în vetre, nici stele, nici luna, nici munții cei falnici cu codrii
Ce adăpostesc în împărăția lor,păsări măiestre,cerbi cu coarne de aur,
Și alte multe preafericite viețuitoare; nici tainici izvoare,ce curg în fântâni,
Daruri mii, binecuvântare ce veșnic Domnul le dăruie lumii,
În măsură egală;pentru oameni,fie buni,fie răi,sărmani care dorm
Cu acoperiș cerul,sau bogați în palate, milostivi sau haini,iubitori,
Sau lipsiți de credință,protectori ai vieții sau distrugători.

-Omule! ca iubirea să intre, fă-ți o ușă în suflet!
Deschide-o! seamănă-ți ogorul cu semințe de bunătate,
Fă măcar o jertfă din ce ai tu bun în casa din suflet,
Pe altarul vieții! las-o în cer să plece spre folosul altrui
Sau drept mulțumire pentru ce Domnul a creat
Spre folosul vieții;pentru un apus de soare ce te-a încântat
Coborând în ape cu-a lui raze roșii,ca un foc în unde,din aur curat,
Răsăritul lunii pe cer înstelat,fulgi de nea căzând în roiuri
Transformați îndată, în picuri de perle,căzându-ți pe frunte, pe obraji,pe nas,
Dându-ți fericire de copil, ce surâde iernii de-al său joc, rece ,curat.
Mulțumind de toate,nu așteptând plată!
Astfel pe ogoru-ți sărac va germina bună sămânță ,
Dându-ți ceva roade!Ia seama însă, ce semințe semeni,
Că e scris în pilde:vei culege rodul,din ceea ce ai semănat!
Destinul ți-l plăsmui în minte, din gânduri, îl crești,din crezuri ce nutrești
Din gânduri de slavă, sau din sentimenul de zădărnicie,
Din neîncredere-n tine, sau iubindu-i pe alții,
Îți iei și tu partea,te înalți pe tine sau te cobori în abisuri!

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->