Nu există consolare
La cel ce nu vrea să ştie
Treci mai bine-n resemnare
Tot mai singur, ca să fie.
Geaba vrei să crezi într-însul
A gândi că nu mai poţi
Dar deşi te-apucă plânsul
Te dezgropi de ei netoţi.
Nici chiar timpul nu mai speră
Să răcească gându-aprins
Ce-i croit ca o himeră
Să destrame tot ce-i prins.
Nu mai vreau să cred în lipsă
De speranţă adunată
Tot ce a rămas e însă
O dorinţă ne-mpăcată
Cu a ei redobândire
Şi creaţie divină
Ea se lasă-n amăgire
Tot aşa şi tu în tihnă.

Comentarii
Nici chiar timpul nu mai speră
Să răcească gându-aprins" Frumoase versuri.