nu ți-am mai scris de mult o poezie,
pictând cuvântul în silabe-albastre
culese-n zbor de dincolo de astre,
la ceas târziu, când ora este vie
te las să zbori, deși mi-e greu, iubite.
mi-s pașii-mpiedicati în clipa-aceea
când începutul scris-a epopeea,
ce ne-a purtat pe căi nebănuite .
să nu mă-ntrebi de ce mă cheamă norii,
de ce-mi ridic privirea către cer,
de ce te chem și în zadar mai sper
crezând în vise stinse, iluzorii.
n-am să-ți răspund, așa a fost menirea
în altă viață vom găsi iubirea
Comentarii
Frumoase versuri!
-frumos, frumos!