Mă-nfrupt din vocea ta cu lăcomie
Când la ureche îmi șoptește tandru
Suflarea ta de struguraș din vie
O trag în mine ca un copilandru.
Nu mă mai satur să te mai iubesc
Nu mă mai satur să mă las iubită
Mă bate-un gând să mă cadorisesc
Dar știu că trece clipa fericită.
Ambrozie și mosc îmi pun în sân
Cerșite-n miez de noapte de la iele
Când gândul tău mă bântuia nebun
Gonindu-mă să caut printre stele.
Ce căutam prin nopți de primăvară
Când apele dormeau și timpul se trecea?
N-am înțeles, dar căram o povară,
A dor de tine, a lipsă îmi jelea.
În plânsul inimii mi se topea simțirea
Și tropotind, nebuna, lua de mână gândul
Zburau prin întuneric cătându-mi fericirea
Îmi aduceau iluzii care zburau ca vântul.
Zăceam bolnavă de-o boală neștiută
Cătându-mi leacuri printre dragostea-n ruine
Mă-ntreb acum de vorba ta șoptită
Era reală, șoptea doar pentru mine?
Nu-ți cer răspuns, doar mă întreb retoric
Când clipele se scurg buluc la miezul nopții
Știu sigur că nu ești un statornic
Și-s sluga gândului ce bate-n poarta sorții.
Iubesc aiurea, o dragoste cerșită
Am parte de un sentiment mințit
Iubesc și recunosc fără să-mi fie frică
Știu că și tu ai fost cândva pățit.
Ești om cu sentimente și trăiri
Te-mpotrivești iubirilor mature
Te temi de gura rea a ăstei lumi
Aleargă viața galopând pe lângă tine.
Dezleagă-mă îți cer de-a ta iubire
Sloboade-mă de-al tău blestem lumesc
Permite-mi să-mi adun din fericire
Să încerc să-nvăț și eu cum să trăiesc.
-->
Comentarii
Multumesc pentru popas, Vladimir!
Multumesc mult, Dorina!
Stimă si Prețuire!
Petru Plătică, Mulțumesc Frumos, cu stimă, pentru popas si apreciere!
„Ambrozie și mosc îmi pun în sân
Cerșite-n miez de noapte de la iele
Când gândul tău mă bântuia nebun
Gonindu-mă să caut printre stele.”
"Dezleagă-mă îți cer de-a ta iubire
Sloboade-mă de-al tău blestem lumesc
Permite-mi să-mi adun din fericire
Să încerc să-nvăț și eu cum să trăiesc."
Această ultimă strofă: m-a atins la inimă