Primele zile la Milano au fost un infern pentru Lea. Sofia, buna ei prietenă, i-a dat tot sprijinul, atât moral cât și material, de care avea nevoie în acele zile deosebit de grele. Era vulnerabilă, pierdută în propriile alegeri, remușcările o sfâșiau fără milă și nopțile erau martore mute chinului ei. Se eliberase, dar cu ce preț? Lăsase în urmă-i, o durere imensă și luase cu sine una la fel de grea. Mai trăise o ruptură devastatoare, dar atunci avea 24 de ani, avea alte forțe, mai multă energie și mai mult curaj. Știa că trebuie să iasă din criza aceasta cât mai repede, căci timpul nu îi permitea să aștepte până își va plânge toate lacrimile, să își vindece rănile inimii și să își găsească un alt drum. Acum avea 35 de ani și ar fi trebuit să fie mult mai pregătită pentru viață, dar anii trăiți alături de Carlos o slăbiseră emoțional, se obișnuise să fie îndrumată ca un copil, să îl lase pe el să ia decizii. Își trimisese voința la culcare iar acum trezirea era violentă și nu avea idee de unde să înceapă. Dragostea aceea o trăsnise implacabil și trăise agățată ca o iederă de caracterul lui puternic și dominant, dar îl iubea într-un mod absolut. Însă Lea, nu era mândră de sine. Îl implorase să o lase să muncească, să își pună în valoare capacitățile, inteligența și energia de care deborda, dar nu a fost chip să îl convingă.
Acesta a fost unul din motivele ce au dus la destrămarea relației lor. Acei ani, au rămas scriși în cartea vieții sale, cu litere de aur roșu, ca și răsăritul de soare care i-a unit și i-a orbit cu pasiunea ce au trăit-o de atunci, în fiecare zi. Amintirea lor îi alina zbuciumul nopților lungi, când nesomnul și dorul îi stoarceau sufletul de vlagă.
Era o dimineață limpede de iunie, când somnul o ocolea în ciuda oboselii și a orelor târzii, când se eliberase de munca extenuantă la pizzeria unde își dădea sufletul, încercând să satisfacă exigențele clienților capricioși, care nu mai conteneau să se perinde până târziu după miezul nopții, atrași de mirosul faimoaselor pizzete, ce ieșeau ca pe bandă rulantă din cuptoarele neobosite. Dar și sufletul își voia partea lui. Locuia aproape de mare așa că, în câteva minute ajungea pe plaja pustie la acea oră. Doar pescărușii îi țineau tovărășie, după ce ieșeau zgribuliți dintre valurile întunecate din care își alegeau mofturoși, dejunul cotidian.
Desculță încă, amețită de somn și înfiorată de răcoarea înțepătoare a zorilor, se lăsă în voia pașilor ce scormoneau nisipul umed, eliberându-și spiritul și gândurile ce alergau de mână cu vântul pe întinsul abisului întunecat. Pașii ascultători o purtară până la un colț de plajă, aproape sălbatică, cu nisip curat, măturat de apele mării, semănat ici și colo, de stânci albe și diforme. Aproape că nu îndrăznea să profaneze cu pașii ei desculți, acel nisip virgin. Se așeză obosită pe o stâncă sărutată cu pasiune de undele reci, ce se ridicau în dansuri dantelate împinse de vânt. În spatele plajei, la vreo 50 de metri de mare, răsăreau sub lumina difuză a zorilor, câteva vile cochete, adormite și tăcute. ,,Cine or fi norocoșii care trăiesc aici? se întrebă ea cu o undă de invidie. Frumos loc și-au mai ales ca să trăiască!"
Dar uită de ei și își văzu de gândurile sale. Dorurile unei lumi pierdute o copleșiră din nou și lacrimile descătușate din cenzurile voinței, curseră libere și mântuitoare, contopindu-se cu freamătul mării, ce se înnroșea de duioșie. Geana zorilor se deschidea leneș, însângerând orizontul. Din apele întunecate, astrul zilei se năștea din nou, crescând îndrăzneţ, învăluit de flăcări. Magia răsăritului o copleșea mereu, o tulbura și o fascina, de fiecare dată altfel. Dimineaţa surâdea acum veselă, mângâind sufletele rănite și solitare. Lea își chemă la apel gândurile slobozite, ce încă mai dansau pe întinsul de aur rubiniu și le închise în cutia minții,unde vor aștepta cuminți un alt răsărit. Piciorul desculț, desenă în apă cercuri largi .
- Bună dimineața, auzi ea deodată foarte aproape.Tresări speriată și fu cât pe ce să alunece de pe tronul unde domnise, ca regină a zorilor însângerate.
O trombă de apă se ridică în apropiere și își făcu mâna streașină, ca să scruteze mai bine trupul ce despică valurile docile cu mișcări ample și precise de înotător perfect. Urmări cu plăcere brațele viguroase ce ieșeau ritmic dintre unde, apăsându-și palma pe inima ce tresălta încă, speriată de apariția neașteptată. Protagonistul acelei dimineți savură admirația ochilor ce îi urmăreau mișcările și își puse toată priceperea la treabă. Știa că are ce oferi vederii .Ajunse la stâncile din depărtare și, deși s-ar fi odihnit câteva minute bucuros, renunţă. Nu putea da dovadă de slăbiciune, tocmai acum când sirena de pe plajă îi evalua performanțele.
Cu aceleași mișcări ample şi precise, dar pentru care investi mai mult efort fizic, pe care nu ar fi lăsat să se observe însă, pentru nimic în lume, ajunse la mal ridicându-se dintre valuri cu apa șiroind pe trupul bine conturat. O știa și el, dar îi plăcu confirmarea din ochii admiratoarei care uită să își ascundă expresia extaziată la timp.
- Bună dimineaţa din nou, frumoasă sirenă! repetă el măgulit, salutul. Sper că nu am deranjat prea mult, momentele speciale pe care ai ales să le trăieşti pe umila mea proprietate!
Lea se încordă, neştiind cum să interpreteze afirmaţia aceea: ,,Proprietatea lui!?"
- Eu știam că marea e proprietatea tuturor, răspunse ea contrariată. Bună dimineaţa! Dar văzând zâmbetul ce-i înflorea pe chipul plăcut, îşi retrase unghiile ce-i creșteau în apărare.
- Marea da, dar plaja nu! râse el amuzat. Însă, care proprietar de plajă nu ar fi încântat să descopere o fată așa frumoasă, admirând răsăritul pe stâncile sale!? Lea voia să se simtă iritată de infatuarea lui, dar nu reuși.
- Pot să îmi trag sufletul o clipă alături, pe tronul tău? Marea m-a cam stors de puteri și nu e o altă piatră mai primitoare prin apropiere.
- Desigur, se grăbi ea să-i facă loc. Ciudat cât de volubilă devenise ea, deodată!
-->
Comentarii