Când destinul începe să își țeasă pânza sofisticată din firele vieților omenești, nu se oprește până nu creează un tablou exact, pe care nimeni nu-l poate schimba. Ne amăgim adesea că totul depinde de voința noastră, de acțiunile pe care le întreprindem cu sau fără ştiință, de sentimentele și rațiunea fiecăruia. Dar suntem numai protagoniști patetici, care ne jucăm scenariul vieții fără drept de replică.
Analisa Cernat se născuse în minunatul oraș de la poalele Tâmpei, într-o familie de doctori eminenți, cunoscuți și respectați în breasla lor. Tatăl, Liviu Cernat, era doctor în psihiatrie, autor recunoscut al mai multor cărți de specialitate, pe care le publicase în urma multor ani de experiență și muncă. Mama, doctor cardiolog, își exercita meseria cu dăruire și profesionalism, la una din clinicile private din Brașov. Liviu și Maria se cunoscuseră în anii facultății și se căsătoriseră dintr-o dragoste profundă, când fiecare își concretizase pasiunea și studiile într-un job sigur. Maria avea cu un an mai puțin decât soțul ei. După căsătorie, se mutaseră în apartamentul pe care Liviu îl moștenise de la bunica lui după tată și îl adaptaseră gusturilor și nevoilor lor de atunci. La doi ani după căsătorie, veni pe lume fetița lor, ca să întregească acea fericire pe care și-o construiseră cu pricepere și iubire.
O numiră Analisa, dar în scurt timp deveni Lea, căci așa se recomanda ea, când fu capabilă să vorbească. Se dovedi a fi un copil minunat de frumos și de cuminte și crescu într-un mediu familiar adecvat, în care deprinse o educație excelentă cu principii și valori pe măsură. Anii de școală au fost un șir de succese și motive de mândrie și mulțumire pentru familia ei, iar pe ea au propulsat-o în elita societății pe care o frecventa. Pasiunea ei erau oamenii și interesul cu care le observa comportamentul, sentimentele și reacțiile, dădu de înțeles părinților săi, că psihologia era viitorul ei din punct de vedere profesional. Deci, în direcția aceasta îi îndrumară pașii! Lea își trăia viața senină și fericită, bucurându-se de toate momentele, cu entuziasmul specific vârstei sale.
Când ajunse la vârsta majoratului, părinții i-au dăruit o vacanță la Veneţia, cu opțiunea de a lua cu ea pe cea mai bună prietenă a sa, cu care să împartă momentele frumoase ale călătoriei. Lea însă, le ceru să o însoțească ei doi, căci nu avea prieteni mai buni și mai dragi pe lumea asta. Deși ocupați până peste cap, au mutat cerul și pământul și au reușit să plece toți trei în vacanța pe care o doriseră de o viață. A fost o experiență de neuitat și s-au întors acasă cu o grămadă de amintiri și daruri pentru rude și prieteni.
Lea i-a răsplătit din plin pentru acel dar neprețuit, intrând la facultate cu notă maximă. Anii studenției au fost pentru ea, ca pentru oricare alt student, unici. Nu a vrut cu nici un chip să trăiască altfel decât colegii săi, refuzând posibilitatea oferită de ai ei, de a locui într-un apartament închiriat anume pentru ea. A dorit să stea la cămin, să împartă camera cu alte colege, să mănânce la cantina facultății și să urmeze regulile pe care le urmau toți.
-->
Comentarii