O presimţire sumbră apăsa sufletul Leei şi nopţile deveniseră prilej de veghe silită.Uneori, când somnul se îndura să-şi coboare aripa protectoare peste mintea neliniştită şi trupul ostenit, coşmaruri nemiloase se năpusteau asemeni unor şoimi înfometaţi şi ciopârțeau spiritul contaminat cu sentimente negative. Îşi repeta că e doar o impresie, că teama ce se cuibărea obraznică în mintea ei îi joacă farse de prost gust. Ştia cum să îşi cureţe psihicul de gunoaiele pe care frica le seamănă în mintea omului şi adeseori tehnicile învăţate dădeau roade importante. Dar prudenţa luase în stăpânire subconştientul înţelept şi se comporta ca un soldat îndărătnic. Ieşea tot mai puţin din incinta facultăţii, se dedica studiului cu pasiune şi frecventa tot mai asiduu biblioteca. Acolo, în sala de studiu se bucura de compania colegilor, îşi umplea timpul în mod folositor şi scăpa de prezenţa dezagreabilă şi ostilă a celei care fusese mai mult decât o prietenă pentru ea, până la apariţia acelui personaj sinistru. Schimbarea radicală a Dianei o şoca şi o speria. Devenise complexată, taciturnă, mereu în contradicţie cu ea şi cu lumea toată şi observă cu nedumerire ostilitatea crescândă cu care o trata. Făcuse nenumărate tentative de a o îmbuna, de a o înţelege,î nsă nu era chip să penetreze zidul pe care-l ridicase între ea şi restul lumii.
Ar fi mutat munţii din loc pentru a salva prietenia lor. Îi lipsea enorm, deşi era acolo! De aceea, în seara când întoarsă din peregrinările ei dubioase în compania lui Ayran, Diana o invită radioasă la petrecerea de ziua ei pe care o organizase într-un local cu pretenţii din Bucureşti, acceptă bucuroasă fără a medita nici măcar o secundă şi fără urmă de îndoială. Cordialitatea aceea surprinzătoare o bucură enorm şi se agaţă de ea cu certitudinea că lucrurile încep să revină la normal. Săptămâna aceea fericirea revenise în relaţia lor şi Lea trăia intens bucuria de a-şi fi regăsit prietena, pe care o crezuse pierdută. Din acest motiv nu putuse observa umbrele ce întunecau trecător privirea Dianei când o fixa pe ascuns şi nu înţelese tâlcul acelor surâsuri ce schimonoseau ciudat chipul angelic.
Evenimentul mult asteptat, sosi. Diana plecase mai devreme pentru a,, organiza" cum se cuvine primirea invitaţilor, iar Lea urma să cheme un taxi. Se minuna că era singura invitată la acea petrecere din tot căminul, dar Diana îi explicase că Hamid dorise să sărbătorească întâi cu prietenii lui, insa cum Diana insistase, acceptase pe cea mai bună prietenă a iubitei sale. Acest lucru nu a plăcut prea mult Leei dar cum ţinea foarte mult să îşi recâştige prietenia Dianei, a înghiţit amara pilula fără comentarii de prisos. Dădu taximetristului numele pub-ului cu pricina şi încercă să sufoce neliniştea ce-i strânse inima o clipă.
- Acesta e un local frecventat mai mult de arabi, domnişoară! Sunteţi sigură că doriţi să intraţi aici? Nu are o faimă prea ortodoxă! zise acesta când ajunseră la destinaţie.
-Da, fără îndoială! Prietena mea îşi sărbătoreşte în seara asta ziua de naştere şi prietenul ei e libanez. Din acest motiv au ales acest local. Nu vă faceţi griji! Străduindu-se să pară senină şi sigură, îi zâmbi cu căldură şoferului, plătindu-i cursa.
- Lea. eşti deja aici! o întâmpină Diana, toată un zâmbet.Vino, e încă devreme, dar au venit câţiva amici! Până vin ceilalţi, o să luăm ceva de băut pentru încălzire! Lea observă paharul aproape gol din mâna Dianei şi îşi spuse că ea începuse deja,, încălzirea". Intrară de mână în salonul slab luminat dar intim şi plăcut aranjat.O singură masă era animată de prezenţa gălăgioasă a cinci tineri arabi, care discutau într-o limba numai de ei înţeleasă. Diana făcu prezentările. Lea nu reţinu nici unul din numele auzite, cu excepţia lui Ayran. Îndoiala şi teama începea să pună stăpânire pe ea şi nu-i plăceau deloc acei tipi obscuri şi dubioşi pe care alesese să îi aibă ca tovarăşi de petrecere, de dragul Dianei. Se aşeză la masă între Diana şi unul din cei patru indivizi, care nici nu-i mai aruncau vreo privire, odată făcute prezentările. Cascada de cuvinte pe care Diana i le revărsa în ureche, o zăpăcea şi nu auzea decât vocea conştiinţei ce o îndemna insistent să fugă cât mai repede şi mai departe de locul acela. Ayran dispăruse fără ca ea să fi observat şi Diana se scuză pentru a merge să-l caute. Se îndepărta clătinându-se şi râzând cu sughiţuri, lovindu-se când de o masă când de un scaun. Lea o privea cu stupefacţie şi teroare, o chemă, apoi se ridică s-o urmeze, dar o mână fermă o strânse pe a sa ca într-o menghină, trăgând-o înapoi pe scaun.
- Unde vrei să te duci, frumoaso!? Doar nu vrei să deranjezi aceşti îndrăgostiţi ce vor să fie singuri!?
- Lasă-mă, trebuie să plec! se precipită ea din nou dar iar fu oprită cu mai multă fermitate.
- Dacă e petrecere, atunci să petrecem! rânji el. Dintr-o privire Lea înţelese că e singură, fără apărare şi victima unui complot îngrozitor. Disperată căuta cu privirea vreun barman, vreun ospătar...pe cineva căruia să îi ceară ajutorul, dar ca prin farmec, în local mai erau decât ea şi cei patru bărbaţi de culoare, care deveniseră deosebit de constienti de prezenta ei.
,,- Dumnezeule, Diana! cum a putut să mă atragi în aşa ceva?" Dar la întrebarea aceea mută nu-i răspunse nimeni. Auzea ţipete şi nu înţelegea de unde vin. O mâna grea îi astupa gura şi ţipetele nu se mai auziră. Erau ale ei, deci. Corpul se zbătea să scape din strânsoarea braţelor ce o târau pe nişte scări lucioase şi reci, inutil. Erau multe mâinile ce sfâşiau, ce răneau, ce loveau. Voci îndepărtate lătrau cuvinte neînţelese şi râsete obscene se spărgeau de pereţii murdari. Lea reuşi să părăsescă corpul devorat de stihiile dezlănţuite ale cruzimii umane, încetând să mai simtă durere. Spiritul plângea însă, înfrânt, umilit, trădat...Din colţul îngust în care se ascunsese, văzu ce mai rămăsese din Lea cea fizică, cea vie încă. Bestiile ce îşi devoraseră prada, plecaseră hămăind ca nişte hiene sătule. Singură în subsolul umed şi întunecos unde o rază de lumină cobora şovăielnică prin sticla murdară a micii ferestre zăbrelite, rămăşiţă jalnică a unei luni triste, refuză să îşi reia locul precar în acel corp rănit şi profanat cu sălbăticie. Spiritul ei voia să se înalte către dimensiuni neştiute, departe de realitatea crudă, dar viaţa nu voia să audă de eliberare, căci nu îşi isprăvise cursul. Chemarea implacabilă a destinului nu admitea replică.
Lumea din care venea o expulzase şi ea nu o mai voia înapoi.Trecut, familie, societate, totul ars şi renegat pe vecie. În acea noapte când trecut, prezent şi viitor se războiau pentru o singură pradă, Lea alesese fuga, uitarea și abandonul. Nu mai avea vise, doruri, iubire, speranţe! Fugi...nu ştia unde, nu avea importanță!
-->
Comentarii
Foarte frumos textul Silvy!Am lecturat cu mult drag,îmi place Lea! Felicitări,cara mia!