Dileme

Când ochii se frământă în furtunăIar ploaia are gustul mărilorCă inima se zbate de nebunăSă scape de cuvintele ce dor,Când vântul are șoaptele amarePrecum o tânguire de cavalCând sufletul lovește ca o mareO coastă sfărâmându-se în val,Când noaptea își întunecă dormireaCu lipsa ochilor ce n-au rămasDorind să strângă-n ea nemairginireaȘi s-o reducă la un singur pas,Când vorbele se-așează singureleÎn versuri ce te cheamă repetat,Că risipită dor, în toate celeSă știi că-s eu, cea de care-ai uitat...Dar nu mai știu de-s eu cea din poemeCăci glasul ți-a rămas la fel de mutȘi mă lovesc de întrebări, dilemeCe sufletul bucăți mi l-au făcut.de Gabriela Mimi Boroianu22.05.2015
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumesc frumos, Aurora! Onorată mereu de prezența ta!
  • Multă vibraţie lirică!

    ...ca un strigăt înăbuşit este finalul...

    Felicitări pentru esenţă!

    .

    Aurora, cu drag 

  • Mulțumesc, Florin! Bucuroasă de popasul tău!
  • Vă mulțumesc din suflet! Așa este cred că otice suflet a avut momentul lui de luptă cu dilemele!
  • Cuvinte de suflet care încearcă orice suflet! Felicitări!!

  • Minunata poezie ! 

  • Mulțumesc din suflet, Rodica!
  • versuri minunate, Mimi! Finalul este cutremurător, un strigăt şi o durere destăinuită într-un vers inegalabil. Felicitări! 

  • Mulțumesc frumos, doamnă Veronica!
  • Doar imaginație! Dar dacă dumneavoastră v-a lăsat această impresie înseamnă că vor fi mulți cei care se vor regăsi în versuri! Mulțumesc frumos de popas și apreciere!
Acest răspuns a fost șters.
-->