Ziua prinde muguri fragili
de pulpa nopţii într-o acoladă,
mască palidă, luna
istovită de nesomn,
adună visul,
aprinde păsările focului.
Setea de tine se varsă,
în trupul moleşit de blandă ispită,
şoapte, arabescuri vibrante
ard umbrele somnului
îmbujorate de freamătul chemărilor.
Încerc să mă costruiesc într-o alegorie
și-ţi caut conturul pe cumpăna
de un alb dureros al zilei,
să mă aleg din tine.
Comentarii
Frumos!
Minunate versuri!
Multumesc!
Sufletul e prins intre culorile calde ale tabloului.