Din abis… zorile

 

 

 

Într-un miros de praf umed

cu privirea rătăcită,

gândurile se tulburau

în colţurile buzelor umbrite

în lumina tremurătoare

a stropilor de apă care răcoreau

şi se uscau la vânt

legănându-se la infinitul orizont,

în nopţi blânde

şi luna creştea din pământ

în cerul gol

cu valuri de umbră

într-o teamă de necunoscut,

de obişnuinţe părăsite

pierzându-se în întuneric

simţea mintea obosită

şi păşind, mergea înlănţuit,

cu pupila  pierzându-se, în vise

pleoapele păreau croite,

clădite în minte

şi sprijinindu-se în coatele

ce strângeau şi sufocau tâmplele

trase din abisul umbrei,

când zorile albeau… ferestrele.

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->