Mi-ai spus că vei trece într-o seară să-mi povesteşti despre tine. Ce pot să ştiu dacă tu nu-mi mai spui, ce faci…unde eşti. Poate o poveste din amintiri bine înnodată care încă mai aşteaptă un semn…doar un semn. Am adunat în cuvinte ani mulţi şi locuri prin care am trecut sau chiar am petrecut. De multe ori simt o povară inutilă şi-mi şterg din memorie gândurile de tristeţi încărcate. Aşa cum frunzele uscate întristează pomul dar le lasă să plece aşa voi face şi eu. Când nimeni nu aude sau nu ştie, atunci când vântul încet adie voi şti că de fapt de tine sunt mângâiată.
Sunt clipe când oftez, suspin şi printre lacrimi croşetez un zâmbet dintr-un gând ce revine fără să vreau. Deseori mă întreb cu uimire ai plecat sau mi se pare şi revin mereu la aceeaşi întrebare…Şi parcă dintr-un somn liniştit mă trezesc , câteva scrisori frunzăresc. Iar când aceste rânduri le voi scrie pentru tine voi şti bine cine îmi povesteşte într-o noapte până se crapă de ziuă. Un răsărit de soare îl simt acum în mine, într-o zi răcoroasă, aştept alţi muguri ascunşi în suflet să înflorească. M-am ascuns în cuvinte deseori şi-am aruncat cheia sufletului, nu mai ştiu unde.
Nu e o atingere pe obraz, e vântul care adie şi care trebuie să înveţe… Oare toate acestea le simt sau sunt toate în mine. Eu sunt cea care am rupt zăbrelele sufletului şi am uitat de cheie.

Comentarii
Mulţumesc domnului Viorel Croitoru, doamnei Aurelia Albatros şi domnului Mihail Toma pentru frumoasele comentarii. O zi frumoasă vă doresc!
Nu-l vei uita! A ta durere
Și dor de tot ce-a fost mai bun
Nu pier, devin o adiere...
S-or estompa, drag suflet bun!
Ai redat cu multă sensibilitate trăiri, nostalgie, dor... Felicitări!