o şansă |
În urmă cu mulţi ani, prin 1983, aveam vârsta luptei, a jertfei, a idealului adică 33 de ani. La această vârstă a murit Bălcescu, a murit Danton, a fost răstignit Iisus, aşa s-ar explica multe din marile realizări la această vârstă. Eu nu am generat nici o revoluţie, nu am apărat nici o credinţă şi nici un crez general. M-am zbătut să supravieţuiesc şi din colbul şi norii acelor zbateri au apărut nişte oameni ce aveau să-mi conducă paşii pe tărâmuri necunoscute şi locuri pe care nu am visat niciodată să le cunosc cu pasul. O zi, ca oricare alta, mi-a deschis porţile într-o dimineaţă de august, spre sfârşitul lunii. Soarele avea să răsară mai târziu aşa că trezirea mea matinală putea să parcurgă liniştită elementele rutinei de fiecare zi. Cafeaua, făcută de cu seara de către soţia mea, mă aştepta rece şi impersonală, pe aragaz. Obiceiul de a-mi bea cafeaua din aceeaşi cană, cana cu flori verzi, era ca o prelungire a unui obicei ancorat în plăcerea de a te ataşa de obiecte vechi, obiecte ce au aparţinut înaintaşilor. La moartea bunicului meu mi-am dorit să primesc din casa părintească numai câteva obiecte, şi acelea având doar valoare sentimentală. Cana cu flori verzi cred că este mai bătrână decât mine şi în ea, bunica îmi punea pâine prăjită la înmuiat în ceaiul de dimineaţă. Pe lângă această cană, al cărui smalţ a căpătat parcă un filigran din cauza unor crăpături infime pe luciul alb-gălbui, am primit o lingură de aluminiu tocită atât de mult de îndelungata folosinţă încât volumul de lichid ce poate fi purtat este echivalentul volumului unei linguriţe. Lipsa părţii tocite din calota lingurii dă senzaţia că aceasta a fost tocită cu polizorul. Şirul obiectelor continuă cu o furculiţă mare şi grea, din alpaca, cu unul dintre dinţi foarte puţin tocit, care la capătul ce se ţine între degete ca şi pe tija dinspre partea ce intră în alimente, se mândreşte cu nişte arabescuri scoase în evidenţă prin culoarea mai închisă, culoare generată de imposibilitatea curăţării perfecte prin stilul clasic. O singură dată am curăţat-o perfect dar, pe lângă faptul că substanţele chimice au subţiat-o consistent, aspectul ei maiestuos se pierduse. Cuţitul din oţel germen, cu mâner de argint, încă poartă urmele loviturilor primite în procesul spargerii nucilor. Chiseaua pentru zahăr, din porţelan, având strict volum pentru un kg. de zahăr, poartă deasupra, drept capac, un obiect de porţelan care poate fi ridicat apucând de doi trandafiri roz. Privind la obiectele atât de dragi mie mi s-a părut că sunt nedrept dacă nu adresez măcar un gând calapodului de cizmărie, calapod pe care ne pingelea tata încălţările, a sulei, a unui priboi, o unui ciocan pentru cizmărie, a unui falţ şi a unei cutii de cremă Guban plină cu cuişoare de lemn. Am aşezat ibricul şi cana cu flori verzi pe o tavă de inox, le-am aşezat în dreapta mea pe canapea, mi-am turnat cafea şi am deschis televizorul să văd un meci de tenis feminin. Cafeaua începuse să-mi aducă un plus de vigoare, lumina începuse să apară timid la fereastră iar cocoşul Pantalone începuse să-şi facă numărul de dimineaţă. Pantalone este cel care a pus capăt dinastiei Marcelinilor. Toţi cei din neamul fostului cocoş, Marcel, aveau o mare problemă, neurmărind ritmul ancestral ci cântând, ce-i drept cu demnitate şi forţă, din două în două ore, atât ziua cât şi noaptea, vara şi iarna, la geamul fiicei mele. Partida de tenis a fost foarte interesantă iar după ea am urmărit, alternativ, ştiri şi o altă partidă de tenis, de data asta masculin. Tenisul masculin îl gust mai puţin, poate şi pentru că eu sunt mai mult o fire contemplativă, gustâd mişcările graţioase ale fetelor, la tenis, în detrimentul forţei şi vitezei băieţilor. A venit ora la care am hrănit căţeii, găinile, pisicile şi se propia de ora 8. M-am întins din nou pe canapea să privesc la rubrica meteo ca apoi să pot ieşi în curte, la treabă. Parcă privind ceasul, la ora 8 fix, aşa cum indica ecranul televizorului, a sunat telefonul. Nu mai am emoţii când sună telefonul. Au trecut atât de multe evenimente grave peste mine încât pot spune că sunt pregătit aproape pentru orice. -Alo! -Bună dimineaţa. Vă deranjăm din partea consulului ambasadei Republicii Populare Chineze, la Bucureşti. -Bună dimineaţa! Cu ce vă pot ajuta- am răspuns eu cu o undă de mirare în glas. Sunteţi sigur că aţi sunat unde trebuie? Sunteţi domnul Mihăilescu Mihai? -Da! Eu sunt cel la care faceţi referire. -Domnule Mihăilescu, forurile centrale de Partid au avansat propunerea de a vă adresa o invitaţie în Republica Populară Chineză, invitaţie care s-ar materializa prin şederea dumneavoastră circa treizeci de zile, ca invitat, al ospitalierului popor chinez, asta presupunând că tot efortul financiar al deplasării şi şederii dumneavoastră în China ar fi suportat de către cei care vă invită. Am rămas fără cuvinte. Sunetul de fond al telefonului se extindea într-o linişte greu de gestionat. Cu mare greutate m-am smuls din uluială şi am răspuns cu o uşoară eschivă. - În situaţia în care aş da curs onorantei invitaţii, ce ar trebui să fac? - Într-un timp rezonabil ar trebui să vă prezentaţi la sediul ambasadei şi acolo veţi primi toate informaţiile necesare. - Mulţumesc frumos. Vă urez o zi bună. - Ne-a făcut plăcere să vă adresăm această invitaţie. Am închis telefonul şi nu-mi venea să cred. - Dar cine are treabă aşa de dimineaţă cu tine, domnule - mi s-a adresat Teodora, soţia mea. Tot vreuna dintre iubitele tale? Nu aveam chef de niciun scandal aşa că am amânat clipa în care aveam să-i comunic ciudata invitaţie. Am ieşit în curte, am dat drumul la apă pe şanţuri să ud ardeii şi am continuat să fac ţuica, punând încă un cazan cu boască la fiert. Toanele Teodorei trecuseră aşa că după ce am mai mutat furtunul şi după ce cursese mai bine de un litru de ţuică din şarja respectivă am luat o mostră şi m-am dus în casă. - Mama, ia gustă şi spune-mi dacă mai trag. A început un iz de acru, cumva? Ea a închis pe jumătate ochii, a sorbit, cu graţie, puţin din păhărel şi a conchis că mai poate fi lăsată, dar nu mult. - Mama, ştii telefonul de azi dimineaţă? Ea tăcea fără să mai aibă reacţii de agresivitate. - Da! Ce este cu el? - Am primit un telefon de la ambasada chineză şi mi-au spus că mă invită o lună în China, pe banii lor. Uluiala ei a durat foarte puţin şi mi-a dat replica. - Băi, ori mă iei la mişto şi este iar un scenariu de-al tău ori ăia şi-au pierdut minţile. Ce dracu le-a trecut prin cap să lanseze o asemenea invitaţie unui pensionar bătrân din Mogoşoaia. Nu o fi o greşeală? - Nu! Nu este o greşeală! M-a şi întrebat de nume. - Şi nu ai cerut lămuriri? - Mi-a spus să mă duc la ambasadă. - Şi vrei să te duci? Vrei să te duci singur să-ţi faci de cap pe acolo? Şi cine o să aibă grijă de tine şi să-ţi dea medicamentele, să te spele, să te oprească să mai mănânci după ora şapte seara? - Dar tu ce zici? Ea a redevenit serioasă şi a conchis că dacă este adevărat este păcat să ratezi o asemenea ocazie. |
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Frigul
Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
,,Ea a redevenit serioasă şi a conchis că dacă este adevărat este păcat să ratezi o asemenea ocazie.''
De acord.