Dincolo de luntrea visului

[Irina Lucia Mihalca]

Dincolo de luntrea visului 

Căutăm până la risipire 
pierduta literă, – drum spre lumină – 
înflorind printre picăturile durerii. 

Vor veni şi zorii când 
vom deschide Marea Poartă a Norilor, 
pentru noi vor cânta îngerii, 
pentru noi sfinţii ne vor însoţi 
la trecerea râului, fără să-şi ude picioarele! 

Anotimpuri nedespărţite! Vom asculta 
cântecul celor două voci îmbinate, 
– copilul şi bătrânul – 
cuvântul de-nceput şi de sfârşit, iubirea. 

Tot ce începe mai devreme, sfârşeşte mai devreme... 
Dincolo de ce se-adună-n noi, suntem lumini, 
– suflete întoarse la matcă – 
această ninsoare de flori e marea-ntâlnire. 
O lume de poveste în ochi risipită cu mare dăruire! 

Totul creşte în cer, o stea, un fluture, 
o boare-argintată se pierde în lumina undei. 
Din clipă în clipă, din zi în zi, 
din anotimp în anotimp, fugim de moartea din noi. 
Alungă-ţi norii cenuşii de pe albastrul cerului tău! 

Dincolo de gânduri 
vom gasi dorinţa plângând, suspinul ei! 
Nicio alee spre tine grabind sfârşitul, 
nici locul, nici timpul 
ce-nfloreşte floarea şi ultimul drum spre noi! 

Ne regăsim în cerul de dincolo de cer. 
Să ascultăm vântul 
şi cântecul florilor, dincolo de luntrea visului! 

După ce un fruct se coace, cade, 
ca şi frunzele, ca şi florile, ca şi omul, 
inima se rupe mai împăcată. 

Verde crud, şi copt, şi mort, – aşa arată indicatoarele – 
indiferent de unde te uiţi, toate duc spre moarte! 
Spre o nouă, altă, viaţă... Celălalt trup ~ o nouă viaţă! 

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]