generații
prietenii mei s-au ascuns în mormânt,
eu am rămas ca o creangă bătută de vânt,
mi s-au rărit frunzele de-atâtea toamne,
nu-mi reteza crengile, Doamne!
am jucat ca nebunii dansul deșertăciunii
pe foc când ne ardeau la inimă tăciunii,
după atâta flacără vin rugăciunile mele,
am fost niște generații rebele.
am fost nebuni, lunatici , plini de vise,
și ne-am crezut adesea-n paradise,
venea timpul barbar peste noi repede
și noi făceam harfe din pene de lebede.
în ochii noștri orbi se adunau păduri,
veneau din urmă ancestrale uri,
treceam prin peisaje galbene de ger,
ne regăseam în fiecare cer.
am adunat mereu șopârle verzi în sâni
și-am îmbrăcat o haină de păgâni,
când am plecat din viață ca postumii,
v-am lăsat vouă toată vraja lumii.
duminică, 23 martie 2014
în parcul singurătății
nu mai mângâia luna cu visele tale, trezește-te,
a venit primăvara cu dorul de flori,
ascultă cum pătrunde mirosul prin ele,
privește cum se desfac în mii de culori.
ard mestecenii incendiați de lumină,
pădurile amintirii au înverzit la apus,
cântă copacii-n grădină desfăcându-și aripile
și mierla-și căntă dorurile pe sus.
mă vântură lumina-n cenuși ce scânteie,
se-aud în adâncuri izvoare rebele,
e semn că de-acum natura s-a trezit și învie,
un fel de efluvii cu fluturi și stele.
hai să ieșim în parcul nostru cu amintiri,
acolo unde stăteam tăcuți, fără glas,
e-aceeași mireasmă de floare și salcie crudă,
unde noi seri întregi am rămas!
e noaptea prea sfântă și cerul senin,
când greierii cântă –n unghere pustii,
am vrut să fiu singur și iată-mă singur,
eu totuși te-aștept ca să vii.
duminică, 23 martie 2014
-->
Comentarii
Minunate versuri!
Felicitări, maestre!
.
Aurora, cu stimă