"Doamnă", facem o partidă?

"Doamnă", tot îmi dai târcoale,
Cine, oare, te-a trimis?
Nu sunt pregătit acuma
Să mă duci în Paradis

Te invit puțin în casă,
Ca să vezi că nu mă tem;
Îți sevesc şi o pălincă,
La o vorbă să o bem

Uite, colo, o țigară,
De la una n-o să mori!
Îți dau şi o cafeluță,
După aia... poți să zbori

Haide, facem o partidă
De şeptic sau tabinet?
Eu pun la bătaie viața,
Tu-mi laşi coasa amanet

Şi, cum sper că tu vei pierde,
Vei pleca fără nimic,
Dar te-aştept iar pe la mine,
Peste-un secol şi un pic

Lasă coasa pe corlată,
Pelerina pune-o-n cui;
Ştiu că nu ți-e obiceiul,
Nu ai teamă, nu le-ncui

Mulți vorbesc că eşti vicleană,
Aşa este? Tu ce zici?
-Mai vicleană este viața!
-Am putea să fim amici?

-Am putea, căci n-am prieteni
Pe-aici, n-am prea mult de stat;
Nu vreau să cad în dizgrații,
Am venit... luat... plecat

-Nu pleca, mai stai o clipă,
Îți mai pun o pălincuță?
Aş vrea să te-ntreb cam multe...
Îmi răspunzi, de eşti drăguță?

- Multe nu îți pot raspunde,
Am contract cuSarsailă!
Sincer, nu vorbesc cu nimeni,
Dar de tine, mi-este milă

M-ai primit în a ta casă,
M-ai cinstit, m-ai omenit
Am simțit că nu ți-e teamă
Ca alții... nu mai gonit

Mă simt bine printre oameni,
De-aia nu vreau să greşesc.
Fac excepție cu tine...
Sper ca n-o să mă căiesc pârlesc

- Atunci, să mai vii la mine,
Peste vreo sută de ani!
Vom mai face o partidă,
Nu pe viața mea... pe bani

In ultimii 2 ani, am avut intalnire cu"Doamna", de doua ori!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->